Un text al domnului Mircea Pîrlea, de la Biblioteca Județeană din Satu Mare, mi-a adus aminte de manifestările de la Șișeștii Maramureșului de acum aproape o jumătate de veac. Și atunci, în preajma Zilei de 1 Decembrie, aveau loc întâlniri evocatoare, avându-l ca simbol pe memorandistul, unionistul, preotul greco-catolic, ctitor de biserică, dr. Vasile Lucaciu. Erau, în Maramureș, intelectuali devotați istoriei curate, cât se putea afirma public, cum au fost Valeriu Achim, Vasile Căpâlneanu, Viorica și Traian Ursu, Valentin Băințan și nu numai ei. Acolo, la Șișești, într-o sală a Căminului cultural se spuneau întâmplări curajoase, nescrise în cărțile acelei vremi, care au dus la Marea Unire.
Așa am aflat despre demnitatea lui Constantin Lucaciu, fratele părintelui Vasile Lucaciu. Și despre Epaminonda, fiul tribunului. Mulțumesc cercetătorului sătmărean pentru că mi-a stârnit recapitularea unei istorii mai puțin știute. Și atunci, dar mai ales acum. Constantin Lucaciu s-a născut în Baia Mare, în anul 1860. După ce a urmat școala primară și liceul în urbea de pe Săsar, și-a finalizat studiile teologice la Gherla. A fost hirotonit preot și a slujit alături de fratele său, Vasile Lucaciu, la Șișești. Apoi a primit parohia Iojib. Participă la adunările generale anuale de la Sibiu ale Partidului Național Român. Intră în mișcarea memorandistă, făcând parte din delegația celor 300 de intelectuali care au mers la Viena pentru a prezenta împăratului Memorandumul românilor.
În septembrie, 1892, Constantin ia parte la Marea Adunare de la Șișești, unde a citit scrisoarea adoptată de adunare și adresată Papei de la Roma, în legătură cu suspendarea părintelui Vasile Lucaciu: „mulțimea de asistenți a ascultat cu încordată atențiune, și am văzut șiroaie de lacrimi curgând pe fețele tuturor ascultătorilor și am auzit suspinuri grele ieșite din fundul inimilor.” Constantin Lucaciu își continuă activitatea patriotică și după începerea persecuției memorandiștilor. Participă la conferințele delegaților alegători din Transilvania de la Sibiu, ceea ce îi atrage critici din partea protopopului Seiniului Iosif Pop Lemeni.
Așa cum îl aprecia Nicolae Iorga: „el avea curajul de a judeca independent, lovind curagios neajunsurile, fără a se întreba dacă printr-aceasta supără pe aceia de care putea să atârne situația sa.” Pe când era paroh la Craidorolț, a intrat în conflict cu autoritățile, deoarece preda religia în limba română, atât copiilor români, cât și maghiari. A avut curajul să facă însemnări în jurnalul școlar în limba română. În anul 1913, Episcopia Gherlei îi trimite o scrisoare preotului Constantin Lucaciu, în care „i se atrage din nou atenția de a nu folosi limba română în școala de stat din Craidorolț, deoarece contravine legislației școlare maghiare.”
În 1914 îl urmează pe fratele său Vasile Lucaciu, trecând munții în România. La București tipărește cartea „Biserica, școala și armata”, o lucrare de atitudine socială, fiind apreciată de Nicolae Iorga fiindcă „vedea îndreptarea relelor numai prin mijlocirea culturii bisericești și laice și a unei solide culturi naționale, în care singură, cu adevărat, ne este mântuirea.” Mai puțin se știe că fratele lui Vasile Lucaciu l-a urmat pe marele tribun în America, unde au pregătit lumea americană pentru Marea Unire a Românilor. Peste Ocean îi aștepta Epaminonda, care pregătise terenul pentru marele eveniment. Trimiterea lui Epaminonda, fiul lui Vasile Lucaciu, în America a fost o iscusită mișcare diplomatică a românilor.
Să nu uităm nici de Vasile Stoica, cel care a ajuns cu problema transilvană până la Casa Albă, la președintele Wilson. Care ne-a fost de mare ajutor la Paris. Deși nu a fost prezent la 1 Decembrie la Alba Iulia, cum nu a fost nici fratele său, dr. Vasile Lucaciu, pentru meritele sale în lupta națională, Constantin Lucaciu a fost ales în Marele Sfat Național Român. În 1919, devine deputat în Parlamentul de la București, din partea circumscripției electorale Seini. Se stinge din viață, la 1 octombrie 1920, la Satu Mare.
În aceste vremuri de mari dificultăți pentru sărbători, mi-am propus scriu texte prin care să cinstim Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Dacă nu vor fi manifestări pe măsura evenimentului, măcar să ne amintim de luciditatea patriotică a marilor bărbați unioniști. Cum a fost și preotul Constantin Lucaciu.
