Revista „Mărturii maramureşene” în straie de sărbătoare!

0
123

Deşi relativ tânără în peisajul revistelor Nordului literar, revista de cultură, tradiţie şi atitudine civică „Mărturii maramureşene” s-a impus la puţin timp după apariţia primelor numere, atât prin calitatea umană a colectivului redacţional cât şi prin vasta tematică a materialelor publicate: poezie, proză, eseu, critică literară, religie, istorie, folclor şi tradiţii, pictură, educaţie, sport, impresii de călătorie, memorialistică, teatru, interviu, grafică, tinere talente, ş.a. Aşadar o paletă largă, în care să se regăsească toţii cititori acesteia, fiindcă fără cititori demersul Andreiei Ghib Botiş şi Radu Botiş ar fi fost un eşec, cum se întâmplă de multe ori.
În acest număr din decembrie 2020, An II, nr. 5, editorialul „În vremuri pandemice, o revistă cu un înalt standard cultural”este semnat de către Liliana Liciu, care face o radiografie minuţioasă a revistei „Mărturii maramureşene” şi afirmă că este: „Un dar de la Dumnezeu pentru toţi ce iubesc frumosul şi veritabilul. Responsabili pentru toate acestea sunt nişte OAMENI care fac lucrurile cu simţul răspunderii, primordiale fiind pasiunea, iubirea, dar mai ales credinţa. Căci…Nimic fără Dumnezeu!”.
Despre „Crăciun şi sfinţenie în Maramureş” face vorbire pr. Radu Botiş, un text premiat la Concursul de eseuri „Descoperă scriitorul din tine!”, ediţia a VII-a, realizat de Asociaţia Culturală Leviathan. Un poem minunat „Vin colindătorii” de Radu Gyr completează sărbătorirea Naşterii Pruncului Iisus. Tot despre „Obiceiuri de iarnă, Crăciunul în Ţara Codrului” scrie şi Andreia Ghib Botiş. Despre „Satul românesc – paradisul cu iz de mir şi tămâie. Tradiţiile – codul moralităţii românilor de-a lungul istoriei” scrie prof. Liliana Roibu, director „Vocea Literară” şi Ambasador European de Tradiţii Folclorice.
Poezia este bine reprezentată, atât cu poeţii maramureşeni dar şi poeţi din ţară sau diaspora: Emilia Amariei, Marian Ilie, Nicolae Nicoară Horia, Laura Cîrcu Munteanu, Ioan Hada, Olga Grigorov Văduva, Luminiţa Potirniche, Petrică Marian Nicoară (debut), Liliana Liciu, Gelu Dragoş Junior, Radu Botiş şi Nelu Danci. Pr. Dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu ne dă informaţii despre „Părintele Virgil Gheorghiu – un nedreptăţit al istoriei şi literaturii” iar Vasile Bele, pe 8 pagini (!) vorbeşte laudativ despre numerele anterioare ale revistei „Mărturii maramureşene”. Mai sunt şi alte materiale, la fel de interesante, la fel de incitante dar vă las pe dumneavoastră să le descoperiţi când veţi citi şi acest număr al revistei, lansat în data de 17 decembrie în Baia Mare împreună cu membrii ANCMRR din MAI, filiala „Pintea Viteazu” Maramureş.

Gelu Dragoş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.