Diferenţele dintre vaccinurile BioNTech-Pfizer şi Moderna

0
50

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a prezentat asemănările şi deosebirile dintre vaccinurile produse de BioNTech-Pfizer şi de Moderna.
Potrivit comitetului, cele două variante de vaccin disponibile în UE, BioNTech-Pfizer şi Moderna, sunt foarte asemănătoare.
„Momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depăşeşte capacitatea de producţie. Astfel, în acest moment, opţiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcţie de istoricul medical şi de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare” – se arată într-un comunicat de presă.
Pe ce tehnologii sunt dezvoltate?
Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învaţă corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul.
Anticorpii sunt pregătiţi să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecţia cu SARS-CoV-2.
ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informaţia necesară producerii proteinelor proprii virale, faţă de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.
Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi.
Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%.
Vaccinul Comirnaty este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani. Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru Moderna la 28 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.