Cele mai murdare locuri din Maramureş!

0
919

Până se deschid autorităţile să vorbească deschis despre gunoaie, până se recunoaşte că avem aici, în Maramureş, şi o criză a gunoaielor, peste cea sanitară şi economică, trebuie să subliniem problema. Şi să apăsăm pe rană, ca să iasă puroiul. Maramureşul geme de gunoaie, cam ca-n anii 90, ba poate mai rău. Trist e că acum ele sunt tot mai pervers ascunse. Parcurgând constant judeţul, am descoperit locuri incredibile în care se ascunde sau se aruncă gunoiul.
Pare nefiresc, din partea omului simplu, câtă vreme îi vine maşina la poartă şi are pubele pe culori… Dar dacă aruncă înseşi primăriile, ca să nu cheltuie atâta avere, la valorile la care s-a ajuns acum? Intră în listă şi agenţii economici care ar trebui să îşi facă nişte contracte directe cu firmele de salubrizare, în schimb aruncă sau ard deşeuri, uneori în mijlocul satelor.

Natura devine ghenă

Din păcate, am ajuns ca natura să ne suporte inclusiv gunoaiele. Deşi ne lăudăm cu ea, deşi ne-am vrea obiectiv turistic per se. Trecem în revistă, împreună cu montaniardul Ionică Pop, locurile în care am (prea) găsit gunoi. “Prima observaţie, în fostele perimetre miniere sunt gunoaie. Ilba, Nistru, Cavnic, Băiuţ, Baia Sprie. Apoi, zonele umede, gen mlaştini şi tăuri, au devenit şi ele depozite necontrolate, la fel şi dolinele. Gen Obcioara din Moisei, dealul Pietriş, tăurile de la Hoteni, dolinele din Boiu Mare. La fel, prăbuşirile de lucrări miniere şi de saline, gen Nistru sau Ocna Şugatag”, spune montaniardul. Să nu uităm din enumerare râurile, devenite pe alocuri rampe portabile de gunoaie. Râul Craica este înfiorător, din motive binecunoscute. Uneori, Someşul vine cu munţi de PET-uri, dar în zona Ţicău-Chelinţa sunt depozite de gunoaie pe maluri.. Râul Săsar, în aval de oraş, are pe maluri aruncate deşeuri industriale. Râul Ruscova e în topul celor mai murdare râuri, la rându-i, evident, infestând şi Vişeul, şi Tisa, în care se varsă. La fel şi Ronişoara. La fel de adevărat este că, peste ani, am fost pe malul Tisei cu primarii din zonă şi am văzut munţi de gunoaie şi de PET-uri de produse ucrainene… deci nu doar noi suntem necivilizaţi! Dar murdare sunt şi Lăpuşul şi Iza, deci nu avem nicio scuză. Când cărau odinioară sătenii cocenii de porumb pe mal de râu, era una. Acum, când aruncă frigidere şi maşini de spălat plus cauciucuri, e altceva. Inclusiv pe Firiza-n jos, apoi ele pot fi văzute, la început de primăvară, în capătul acumulării Firiza, respectiv de unde bem apă. Pline de gunoaie sunt şi curţi ale fostelor întreprinderi, gen IMRAUT sau IMMUM, vârful fiind fostul combinat Phoenix, fostele birouri arată aşa cum ştiţi. Dar pădurile suferă cel mai mult. În Băiuţ sunt ascunse gunoaie în aeraje de mină. În Nistru se aruncă gunoaie în hornoaie, în prăbuşiri miniere. În Borşa erau gunoaie aruncate pe haldele de steril. Coroieni avea o rampă ascunsă undeva deasupra carierei de la intrarea în Văleni. Apoi, avem pasurile, trecătorile de peste munţi, dintre localităţi sau chiar dintre judeţe. La Huta, între Oaş şi Maramureş, e dezastru în pădure, la drum. La fel, la intrarea de la Viile Apei, la tabla de intrare, erau inclusiv leşuri. Gunoaie sunt şi la ieşirea spre Sălaj de la Baba, deşi e rezervaţie naturală. Şi la trecerea din Suciu spre Bistriţa sunt gunoaie aruncate în văi. Dar situaţia e la fel şi în interior de judeţ, în zone mai înalte sau dintre localităţi. Un vârf al mizeriei este dealul Pietriş, absolut insalubru. Îl concurează muntele Hera, unde se aruncă gunoaie direct din maşină, în văi. Încă două locuri considerate rezervaţii naturale de interes naţional, cu gunoaie: peştera de la Boiu Mare şi Valea Peteritei, primul afluent al Lăpuşului din celebrul defileu!
Din păcate, toate acestea se întâmplă dintr-un cumul de factori. Dar toate duc la lipsa de autoritate: lipsa amenzilor date de primari, lipsa mâinii forte în a obliga agenţii economici să facă contracte de salubrizare. Plus, contextul lipsei unui depozit de gunoi al Maramureşului, ori a câte unuia per zonă folclorică, a dus la o apăsare imensă pe bugetele locale. De unde şi abuzurile de mai sus. Plus, evident, indolenţa la mod general a noastră, a tuturor!!! Cum să cari o uşă şi s-o arunci în Firiza? De ce?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.