Au fost odată ca niciodată… Clădiri/instituții dispărute la sate

0
376

Departe de noi gândul de a regreta un trecut nefericit, numai pentru că “erau locuri de muncă” și că “ordinea era ordine, dom’le”… Observăm doar că odată cu schimbarea de orânduire, odată cu modernismul, o seamă de îndeletniciri, de construcții, au dispărut. Altele s-au transformat. Altele… au apărut! Ce mutații cunoaște azi satul maramureșean?

Au fost odată…

Unele din construcțiile “civile” de mai jos au devenit obiecte de mu­zeu, unde ele mai există. Altele doar subiect de poveste. Moara a dispărut aproape cu totul din satul maramureșean, mai există ca atracție turistică, ici-colo. Una cu statut de muzeu la Sârbii Maramureșului e chiar superbă. Altele s-au desființat, doar canalele au rămas ici-colo. Tot mai rare și tot mai “turistice” sunt și vâltorile, rămase la Breb, Chiuzbaia etc. Dispărut, din păcate, din fostele zone miniere, este șteampul, o instalație rudimentară de sfărâmat minereul aurifer. Având nevoie de apă, ele erau înșirate pe Săsar în jos, mai cu seamă. De unde și numele Râul Doamnelor, nu? De la șteampuri și de la femeile care cerneau nisipul aurifer. Altă construcție utilitară, cu superbe povești, este magazinul forestier, despre care ne povestește Nicolaie Burzo, primarul comunei Groșii Țibleșului.

“Era o lume aparte în pădure, iar în centrul ei era magazinul forestier. Îl țin minte de parcă e aici. Se dădea totul pe caiet. Forestierii acolo își dădeau salariul. De fapt, așa se lua salariul, în ușa magazinului! Prima dată datoria la magazin, apoi banii în mână! Era și câte unul cu zero lei de căpătat… ziceau «o trecut magazinu’ pă lângă sirisău», era vorba prin care reieșea c-a consumat mai mult decât a câștigat! Ce se găsea acolo? Pâine neagră, slănină sărată, lada cu marmeladă, pateuri, conserve, tocana de legume. Apoi, tescovina, rachiul alb și turțul… acolo se duceau banii!”, povestește primarul. Mai jos, mai la vale, în sate, erau alte “ins­tituții” acum defuncte. CAP-ul a fost o invenție comunistă de sorginte sovietică, de la acele colhozuri și sovhozuri, dar cu originile probabil în kibbu­tzu­rile evreiești, apărute în 1920, comunități agricole oarecum utopice cu nuanțe socialiste. Sunt ruine, azi, CAP-urile, la noi, în cele mai multe cazuri.

Reciclate, remodelate

Alte asemenea locații și meșteșuguri aferente s-au reciclat, peste ani, după nevoile comunității. Cel mai bun exemplu este fierăria/coacia, de care mai poți găsi pe degete în Maramureș. În lipsa cailor de potcovit, care a putut s-a reciclat și a devenit sudorul bun la toate.

Dar revenirea tinerilor din Occident a adus concurența… atelierul auto! La fel, a supraviețuit magazinul sătesc. Pe alocuri mai e ceea ce era, ba s-a dezvoltat. La crucea drumurilor de Valea Izei cu intrarea spre Șieu e unul emblematic, are de la carne proaspătă la cuie, ciocane și izmene. Mai mare dragul! Sigur, și aici apare concurența, în satele mai mari apar deja minimarketuri. La fel, o instituție reciclată este căminul cultural. Odinioară, se țineau vizionări de filme, apoi dansuri, apoi discoteci. Acum, sunt modernizate prin grija primarilor și ținute sub cheie, se deschid numai la nunți, botezuri. Au devenit săli de nunți, ba și numele lor s-a schimbat încet în “săli multifuncționale”, adică dotate cu veselă, frigider, bucătărie. Un semn negativ este dispariția posturilor de Poliție de pe sate. Un semn și mai negativ este… dispariția școlilor de la sate!! Revenim doar în mare, de departe, asupra unui fenomen abordat de noi și bine cunoscut: sunt zeci de școli închise în Maramureș, în aproape toate comunele sunt copiii transportați la școala din centru, satele mici au doar grădiniță în cel mai bun caz. Avem asemenea școli închise peste tot, inclusiv în Baia Mare-Valea Neagră, Repedea, Moisei, Bocicoiel, Cavnic, Baia Sprie, Bicaz, Satulung, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Întrerâuri etc. Zeci de școli închise, în numele rentabilității.

Bine mersi, pe poziție

Există și instituții sătești care nu s-au desființat, ba au înflorit. Magazinul sătesc este un magnet în sate, ba s-a dezvoltat, unde nu are concurență. Odinioară sătenii mergeau după pâine și suc… acum merg, din păcate, și după legume, carne, băutură… Horincia n-a dispărut și nu va dispărea vreodată, câtă vreme există maramureșeni. S-a încercat tachinarea lor, controale de la Finanțe, Vamă etc.

Au înflorit pălinciile! Iar dacă va continua presiunea statului pe ele, se vor întoarce pe văi, prin poduri, prin păduri și pe pâraie, ba poate se va scoate din șură și clopotul de pe Culmea Prelucilor ce anunța că urcă mașina Miliției… O altă instituție sătească, puternică, din ce în ce mai puternică la sate, e Biserica. Ea-palpabilă, vorbind despre clădire, a cunoscut o explozie după 1990. Bisericuța străveche de lemn a fost uitată, e însuflețită în cel mai bun caz o dată pe an, la hramul ei, în rest e în umbra bisericii noi, de zid. Din ce în ce mai mare, cu altar de vară în curte. I se adaugă, mai nou, capela, făcută de Primărie, dar înmânată ulterior bisericii. Până și punctul de informare turistică, una din cele mai inutile construcții ce au existat vreodată în Maramureș (vezi Orțâța, Strâmtura, Săcălășeni, Leordina, Bogdan Vodă, Vadu Izei etc) a fost predat Bisericii, să angajeze ei pe cineva acolo… clopotarul poliglot eventual!

New generation village!

Închidem lista, înainte să ne întristăm, cu noile construcții utilitare din satul maramureșean. Cele duse-s duse. Cele reciclate…asta e, nu te poți opune schimbării. Se adaugă cele noi. Am amintit deja atelierul mecanic. Și minimarketul. Și punctul de informare turistică. Li se adaugă spălătoria auto, în scurt timp și stația de încărcare a mașinilor electrice. Plus benzinăria, ici-colo. Apare și pensiunea, fie ea pe bune, ce primește turiști, sau cea care a devenit casă de locuit automat, la finalizarea finanțării europene. A mai apărut și ferma de porci-viței-găini, foarte bine-venită, dar, din păcate, și ea tributară tehnologiei, astfel încât abia de oferă 2-3 locuri de muncă! Ce ne aduce viitorul? Magazinul cu haine second-hand… nu că n-am fi văzut deja, la Copalnic Mănăștur și-n alte părți. Apoi, păcănelele, atașate barurilor. Sigur, nu puteam uita cârciuma satului, fostul loc de socializare strămoșul/ antemergătorul unor Facebook și WhatsApp. Care nu mai e casa evreiască, cu intrare din stradă, cu caiet/răboj, ci are terasă, televizor mare pentru meciuri și păcănele în colț!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.