O substanță activă importantă pentru tratamentele efectuate în protecția plantelor nu mai poate fi folosită din acest an. Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască aprobarea pentru ”fosmet”, un insecticid și acaricid important.
Decizia Comisiei Europene privind interzicerea substanței active a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de marți – 25 ianuarie, intrând în vigoare 7 zile mai târziu, adică din luna aceasta. Statele membre retrag autorizațiile acordate produselor de protecție a plantelor, care conțin fosmet ca substanță activă, până la 1 mai 2022. ”Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 expiră cel târziu la 1 noiembrie 2022”, precizează Comisia.