Mâine, 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, în toate școlile, programul se va modifica astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11 și la ora 14, învățătorii și profesorii vor organiza, la clasa unde sunt prezenți, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii.
În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.