Vineri dimineața, polițiștii din Fărcașa au fost sesizați că, în Oarța de Jos, a fost încălcat un ordin de protecție emis printr-o sentință civilă.
La fața locului, polițiștii au constatat că la domiciliul unei femei, de 72 de ani, vineri, în jurul orei 10, a venit un bărbat, de 42 de ani, din Oarța de Sus, împotriva căruia fusese emis ordin de protecție.
Polițiștii l-au identificat pe bărbat în apropierea locuinței femeii și a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării unor investigații de specialitate.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.