Cursuri de calificare pentru maramureșenii cu studii primare

0
88

În 2022, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș și-a propus organizarea unui număr de 30 programe de formare profesională pentru aproape 500 de persoane, totul depinzând, însă, de bugetul alocat.

Oficialii AJOFM susțin că, în acest an, provocarea majoră a formării profesionale este determinată de digitalizarea societății.
„Analiza cifrelor din anii precedenți accentuează această tendință ascendentă și nu există nicio îndoială că 2022 va confirma această nouă abordare a unei societăți bazate, mai ales pe competențe. Transferul activităților în mediul online va aduce de la sine și noi provocări pe care le putem depăși doar prin dobândirea de competențe adecvate” – spune directorul executiv al AJOFM Maramureș, Oana Oșanu.
Pe lângă cursurile ce vizează deprinderea unor competențe digitale, reprezentanții AJOFM s-au gândit să pună accent pe cursurile dedicate celor cu nivel scăzut de educație, respectiv nivelul 1 (care au minimum 4 clase). În plus, cursurile se vor axa și pe competențele cheie, respectiv comunicarea în limba română.
Din cele 30 de programe de formare profesională programate pentru acest an, 14 sunt cu finanțare europeană, iar persoanele ce vor fi cuprinse la aceste cursuri sunt cel puțin 250 de tineri, cu vârsta între 16 și 29 de ani, care nu au loc de muncă și nu urmează o formă de învățământ ori de pregătire profesională.
„2022 este Anul European al Tineretului, iar AJOFM Maramureș și-a propus ca 51% din totalul cursanților să fie reprezentați din categoria tinerilor NEET`s. Aceste cifre demonstrează faptul că instituția noastră se va concentra spre atragerea a cât mai multor tineri între 16 și 29 de ani spre cursuri de formare profesională care să le crească șansele de integrare pe piața forței de muncă” – a precizat Oana Oșanu.
Printre cursurile planificate în 2022 se numără cele de: designer pagini Web, operator introducere validare/prelucrare date și femeie de serviciu (cu o participare de 120 de șomeri, cuprinși la cursuri de nivel 1). Alți 280 de șomeri ar urma să participe la programele de formare profesională pentru calificările de nivel 2 și 3: mecanic auto, electrician auto, zidar-pietrar-tencuitor, tâmplar universal, patiser, lucrător comercial, bucătar, cameristă.
Pentru 50 de șomeri va exista șansa de a se specializa ca inspectori resurse umane, iar 35 de persoane vor fi instruite în competențe antreprenoriale, competențe digitale și competențe în limba română.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.