Aflăm că în satele din Maramureș, inclusiv în cele cu populație majoritar ucraineană, sunt din ce în ce mai puțini refugiați sau fugari din calea războiului.
Au plecat spre țări vestice sau înapoi, după ce griji și nevoi a avut fiecare. Aflăm însă că tocmai în acele sate cu minoritari ucraineni, nu au fost și nu sunt foarte bine văzuți. Hâtru, un primar de pe graniță ne spune, vorba bunicului său: „…ăștia de n-au cu cine se bate, se bat între ei!!”. Tot e bine că nu se bat cu noi. Nu că n-ar fi încercat, peste ani. Și se mai uită maramureșenii noștri cu jind la mașinile lor luxoase, în trafic sau prin Sighet. Și se mai întreabă dacă ne-ar fi ajutat ei, dacă era invers. Iar noi zicem că e neimportant, deocamdată. Am avut șansa să ne spălăm obrazul de alte multe păcate în fața întregii lumi, cu o lună de omenie și de suflet pus pe tavă.
