Verificările din ultima săptămână efectuate de inspectorii de muncă maramureşeni au scos la iveală alte cazuri de muncă la negru. Fenomenul nu a rămas nesancţionat. Aşa că, vinovaţii s-au ales cu sancţiuni de 40.000 lei.
Inspectorii de muncă maramureşeni au controlat, în ultimele 7 zile, 56 de agenți economici, din care 40 în domeniul relațiilor de muncă și 16 în domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost depistate 78 de deficiențe, în domeniul relațiilor de muncă – 68 și în domeniul securității și sănătății în muncă – 10, fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate. De asemenea, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, din care 19 avertismente și 5 amenzi contravenționale în sumă totală de 47.000 lei, suma de 40.000 lei, reprezentând amendă pentru muncă nedeclarată.