Școală fără meditații

0
109

Despre meditații nu ar fi cazul să vorbesc. În afacere nu sunt implicat, iar copii și nepoți de vârstă școlară nu am. O fac, deoarece relația mea cu școala a fost strânsă și consolidată pe multiple planuri, la toate nivelele. Motiv pentru care declarația actualului ministru al învățământului, Sorin Câmpeanu, făcută la un post TV, merită luată în seamă. Fără să ofere detalii, am înțeles că, treptat și în perspectivă, meditațiile vor dispărea de la sine. Dispariția ar fi consecința unui pachet mai larg de măsuri inițiat de ME, ce vizează reformarea întregului sector preuniversitar. Declarația este curajoasă și nemaiauzită din gura foștilor colegi de ministeriat, în număr format din două cifre. Care, la vremea lor, au mângâiat un fenomen ce pare să dureze o veșnicie. Măsura sancționării profesorilor care fac meditații cu elevii din clasă este ridicolă. În ideea că și crede în ce spune, personal, empatizez cu ministrul și declarația lui. Sper că nu a făcut-o de dragul imaginii sale, nici să dea bine în ochii elevilor și părinților care contestă meditațiile. Pentru o credibilitate sporită, era bine ca declarația să fie însoțită de explicații, argumente și măsuri concrete. Care să confirme că șeful școlilor este hotărât să pună capăt unei maladii cronice a școlii finanțate de stat. Bănuiesc că demnitarul percepe fenomenul ca un produs al școlii comuniste, transmis ereditar și extins în anii democrației până la nivelul ciclului primar. Programul prelungit (after-school), finanțat de părinți, este o formă mascată de meditații desfășurate în incinta școlii și tolerată de autorități. Școala noastră poartă grija părinților, nu a copiilor. În lumea civilizată, școlarii învață în incinta instituției, nu la domiciliul cadrelor didactice pe banii părinților. Prin intermediul meditațiilor, părinții forțează, iar școala acceptă accesul tinerilor spre forme de educație superioare, gen licee teoretice și ulterior facultăți. Particulare sau de stat, numai de calitate nu pot fi numite. Societatea dispune de doctori, juriști și profesori slab pregătiți profesional, iar de majoritatea personajelor ce ocupă funcții publice e bine să nu vorbim. Schimbările majore care urmează să fie făcute în educație sunt necesare, incomplete și insuficiente. Singura soluție pentru reformarea sectorului preuniversitar (gimnazial și liceal) rămâne predarea interdisciplinară. Măsura constă în cuplarea obiectelor de studiu ce cuprind cunoștințe care au legătură sau interferează. Oamenii școlii și specialiștii în educație știu ce anume cuplaje se pot face. Problema este complexă și necesită altă concepere a planurilor-cadru, programelor școlare și, în mod deosebit, pregătirea profesorilor pe o perioadă de cel puțin zece ani. Este lesne de înțeles că facultățile cu profil didactic vor fi obligate să-și reorganizeze din mers modul de pregătire a cadrelor didactice. Prin urmare, proba unică de care vorbește ministrul pentru bacul din 2027 este ideală și utopică. Numărul probelor de examen trebuie majorat și la încheierea ciclului gimnazial. Cu două probe (română și matematică) față de cultura generală necesară absolvenților, gimnaziul nu-și face datoria. Excesul de matematică băgat pe gâtul copiilor încă din ciclul primar le alterează mintea, iar pe părinți îi pune în situații dificile. Nici în portofoliul educațional al elevului, prevăzut în noua lege, nu am încredere că va deveni funcțional. Orientarea școlară a elevilor o decid părinții, nu școala. Intențiile ministrului Câmpeanu se justifică, dar vor fi greu de pus în practică. Va avea de luptat cu un sistem dominat de cutume învechite și susținători conservatori. Dacă aspirațiile lui Câmpeanu vor prinde viață, va decide viitorul. Cât despre școală, să auzim numai de bine, că de lucruri rele nu duce lipsă.
prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.