Este greu, dacă nu imposibil, să spui despre Regina Elisabeta a II-a ceva ce nu s-a spus până acum. Cu moartea Reginei, s-au depănat amintiri despre cele șapte decenii de domnie. Cu unele fracturi în familie, dar cu o consecvență monarhică aproape fără cusur. Speranțele celei de-a doua epoci elisabetane au convins de la urcarea ei pe tron. Nu au fost înșelate așteptările supușilor. Inclusiv bunăstarea lor. A ținut Țara laolaltă, într-o vreme în care în lume unitatea civică a oamenilor s-a degradat, la fel și sentimentul unei cauze naționale. Pentru că a domnit mult, a avut parte de multe schimbări politice, de traume naționale, contemporană cu guvernarea unor dictatori amatori de războaie, inclusiv țara ei a avut parte de blocade, de eșecuri, dar a reușit să rămână un stat puternic, de referință în lume.
Cu toate provocările istoriei, a ales să-și respecte jurământul până la capăt. Într-o vreme când alte monarhii europene au început să pălească, Regina a știut să țină dreapta cumpănă a țării sale. Să ducă cu demnitate onoarea Coroanei. A marcat o epocă. Cu moartea ei, s-a încheiat o istorie. Regina va rămâne o referință a decenței, un bun simț monarhic, o eleganță a Casei Regale Britanice. Pentru mine, Pălăria Reginei rămâne un simbol al sobrietății și solemnității. Deși în ultimii ani ne oferea imaginea unei bunicuțe cuminți, intuiam că știe să-și țină sus rangul regal. În tăcere, discreție și profunzimea Coroanei.
A învățat de la istoria zbuciumată a monarhiei britanice care-i este menirea. Vorba unui confrate, Regina a ținut Albionul la papion. A fost liant într-o familie care dă semne de risipire. Dă semne de oboseală și iluzia imperiului. Acum când progresismul nu prețuiește capetele încoronate, când tronurile par desuete, Regina, cu decență și farmec personal, a înfruntat multe școli de gândire care puneau în discuție soarta monarhiei. La moartea Reginei Marii Britanii și a Irlandei de Nord, mă întreb: ce știa generația mea despre regi și regine, despre monarhia românească? În perioada mea de formare intelectuală știam puține lucruri despre regi. Îi vedeam transfigurați în filme de capă și spadă.
Despre regii Angliei știam ceva de la Shakespeare – celebrul Rege Lear. În schimb, s-a strecurat până la noi muzica formațiilor Beatles și Roling Stone. Colegele mele de Liceu Pedagogic ascultau, în extaz, la difuzorul școlii, cântece interpretate de Cliff Richard, ori Tom Jones. Erau regii muzicii acelei vremi. Pentru cultura noastră de atunci, era un pas de deschidere spre lume. Apoi am mai citit cărți de istorie și m-am dumirit ce rol a avut monarhia în Europa și la noi. Îmi vine în minte portretul Reginei Maria, influența ei la curțile diplomaților europeni în preajma Tratatului de Pace de la Paris. Nu uităm că Regina Maria a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei de Nord, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit. A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României.
Cu moartea Reginei Elisabeta a II-a s-a încheiat o perioadă istorică. Firesc, ne întrebăm, ce se va întâmpla în Europa? Se vor ivi lideri care să asigure echilibrul puterilor? Am aflat din comentariile recente că Regina Angliei a fost un factor de armonie în lumea noastră. Discreția și cutumele Casei Regale au oprit informațiile despre misiunea reală a Reginei. Și a fost proclamat Rege, prințul Charles. A promis că va continua tradiția mamei sale. Dar lumea s-a schimbat, Majestate! Unele state se pregătesc să iasă de sub Coroana Britanică. Vremuri grele! Să nu uităm simbolul fascinant al Pălăriei Reginei. Sub ea, a stat un imperiu timp de șapte decenii. Nu este puțin lucru, chiar la scara istoriei.
