Casa Județeană de Pensii Maramureș informează că, începând cu data de 1 ianuarie 2023, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010 este de 3.000 lei, cuantumul contribuției aferente acestui venit fiind de 750 lei.
Din inițiativa caselor teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului se vor modifica toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 3.000 lei.
De asemenea, tot cu 1 ianuarie 2023 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 3.000 lei se va utiliza în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza OUG163/ 2020.
Persoanele care NU au calitatea de pensionari pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade (cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare) de cel mult 6 ani anterior lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
În prezent, la Casa Județeană de Pensii Maramureș sunt înregistrate 438 contracte de asigurare socială.