Renasc Băile Coştiui, probabil vor fi redeschise în 2024!

0
3162

Mai bine mai târziu decât niciodată
Autoritatea locală din comuna Rona de Sus a reuşit să facă paşi, în sfârşit fermi, pentru renaşterea staţiunii şi a băilor Coştiui. Odinioară, loc de desfătare a sighetenilor şi nu numai, băile Coştiui şi sătucul maghiar cu acelaşi nume aveau chiar o faimă bună. Au ajuns închiriate, apoi blocate în instanţe, apoi lăsate în paragină. Acum, începe renaşterea!
„Am pornit cu intabulări de drumuri, clădiri, terenuri ale Primăriei. Cu eforturi am reuşit să intabulăm atât băile Coştiui, cât şi castelul Appafy. În sfârşit, sunt intabulate pe UAT-ul nostru. Am făcut ridicări topo, am găsit o sursă de apă sărată, tot în zona fostului lac pe care care s-a petrecut surparea. Acum, facem un proiect pentru reparaţii, am chemat şi un specialist care să-i dea o nouă înfăţişare. Nu vreau să promit că le deschidem anul acesta, pentru că e mult de lucru. Vom face lucrări din buget local, avem de reabilitat bazinul, clădirile, de refăcut alimentarea cu apă sărată. În apropiere e şi castelul, care va avea nevoie de proiect şi are un regim special, fiind clădire monument. Vom încerca proiect de reabilitare pe POR sau PNRR pentru castel”, spune primarul Alexa Semeniuc.
Dar e optimist, are convingerea că băile Coştiui vor renaşte, fie şi-n 2024!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.