Am fost de multe ori dincolo de Prut, la Chișinău și în alte așezări istorice basarabene, cunosc mulți intelectuali care au semnat cu demnitate și sacrificiu impunerea alfabetului latin, a Limbii Române, a istoriei naționale. Nu l-am cunoscut pe scriitorul Ion Druță, o legendă când luminoasă, când umbroasă, în peisajul literar și politic din Basarabia. Despre scriitor am auzit încă din vremea studenției, de la prieteni care au avut șansa de a călători la Chișinău. Cu scrisul lui m-am întâlnit, cu adevărat, după ce criticul și istoricul literar, academicianul Mihai Cimpoi, mi-a dăruit volumele din seria Opere ale lui Ion Druță. Acolo am citit și eseul “Cine stinge lumina”, scris de Ion Druță în preajma evenimentelor din anul 1989. Am luat, pe rând, volumul “Biserica Albă”, despre regimul fanariot din Țările Române.
Apoi romanul “Păsările tinereții noastre”, în care abordează importanța identității în existența umană, legătura dintre om și pământ, cumpătarea și înțelepciunea bătrânilor. Romanul “Clopotnița” este o pledoarie epică despre istorie și dragostea față de neamul și pământul tău. Mi-am format o părere despre universul romanesc construit de prozatorul Ion Druță. Într-un fel, din opera lui am descoperit atmosfera din spiritul Basarabiei, bucurii și poveri, dreptăți și jocuri samavolnice ale istoriei. În acest malaxor a fost cuprins și scriitorul, care nu de puține ori a plătit vamă unor ideologii trecătoare, care nu se potriveau cu adâncul conștiinței sale. Cea pe care ne-a dăruit-o în opera sa.
Când mă aflam la Chișinău, îi întrebam pe bunii mei prieteni, scriitorii basarabeni: ce mai face Ion Druță? Unii îmi răspundeau imediat. Așa aflam că Ion Druță trăiește la Moscova, că vine la Chișinău, dar mai ales în satul lui, Horodiștea, raionul Dondușeni, din Câmpia Sorocii. Acolo a sprijinit ridicarea monumentului “Lumânarea Recunoștinței”, închinat eroilor neamului. Alții ocoleau un răspuns, lăsându-mă să înțeleg că istoria are mai multe pături. Că la răscrucea vremurilor, omul nu este întotdeauna în pas cu vectorul național, manifest. Unele declarații ale lui Ion Druță au fost aspru sancționate de confrați. Mai ales de scriitorul Nicolae Dabija. Unii au văzut faptele bune din biografia lui.
După mărturisirea lingvistului Vlad Pohilă, scriitorul a avut ideea de a tipări, în anul 1988, publicația „Glasul”, un ziar cu litere latine. Dar tipografiile din Chișinău au refuzat tipărirea lui. Atunci s-a luat legătura cu Riga, unde era o Societate românească, condusă de poetul și traducătorul Leons Brendis, căsătorit cu o româncă, care a fost de acord să îi ajute pe scriitorii basarabeni. Nu a fost așa simplu. Difuzarea la Chișinău a fost serios împiedicată de sistemul de securitate. Dar s-a reușit. A fost semnalul pentru a trece în Basarabia la alfabetul și grafia latină.
Scriitorul Ion Druță s-a stins din viață, la Moscova, în data de 28 septembrie 2023, la vârsta de 95 de ani. Când a simțit că se apropie sfârșitul, și-a făcut testamentul. A lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în patria lui mică – Soroca. În cazul în care transportarea corpului nu va fi posibilă în Republica Moldova, a cerut să fie incinerat, iar cenușa să fie trimisă nepoatei sale, care s-o depună la monumentul de pe malul Nistrului. A fost adus cu avionul la Chișinău și depus la Teatrul „Mihai Eminescu”.
Ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, printr-un decret semnat de președinta Republicii, Maia Sandu. Care l-a numit pe scriitorul Ion Druță „mesagerul Moldovei în lume atunci când limba și cultura erau prigonite acasă. A luptat pentru limbă și alfabet încă din anul 1960. A descris satul moldovenesc, satul drag inimii noastre, ca nimeni altul.” A fost și un cunoscut dramaturg, piesele sale fiind puse în scenă în țara de baștină, dar și în străinătate. La ceremonia de doliu au fost oameni de artă, oameni politici, dar și cetățeni de rând, pentru a-și lua rămas-bun. Aici, scriitorul Arcadie Suceveanu, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a spus: „Ion Druță a fost un scriitor de mare anvergură, care și-a asumat destinul Basarabiei, al unei Basarabii în care scrisul său este văzut ca o fiică vitregă, care rătăcește mereu prin istorie. Ion Druță a știut să creeze un univers, o lume care seamănă cu noi, peisaje memorabile care exprimă felul nostru de a fi, caracterul acestui grai. Ion Druță se întoarce, de unde a plecat, acasă. Umbra cetății lui Ștefan cel Mare îi va legăna eternitatea, curgerea Nistrului îi va reda liniștea și împăcarea.”
A fost îngropat într-o poieniță, lângă monumentul „Lumânarea Recunoștinței”, ridicat la inițiativa scriitorului, având simboluri mioritice. Vremea trece, iar opera rămâne dovadă de conștiință.
