Caravana “Generația Antidrog: Copiii Noștri, Viitorul Nostru”, un proiect derulat de Asociația “Artspot” Baia Mare, a ajuns săptămâna trecută la patru instituții de învățământ din Maramureș, în Târgu Lăpuș și Ulmeni, însumând, aproximativ, 750 de elevi și cadre didactice.
Două tinere au avut curajul să se confeseze că sunt consumatoare de substanțe și au exprimat dorința de a se elibera de dependență. Acest aspect subliniază importanța desfășurării unor astfel de discuții și evenimente care pot încuraja tinerii să împărtășească deschis problemele legate de dependență.
Caravana “Generația Antidrog” reprezintă o inițiativă în cadrul căreia un fost dependent de droguri, care a reușit să se abțină deja timp de 13 ani, interacționează cu elevii din Maramureș.
Prin intermediul acestei caravane, se deschid discuții autentice, în care fostul dependent oferă răspunsuri directe, oneste și informate la întrebările elevilor, contribuind astfel la conștientizarea efectelor negative ale consumului de droguri.
“La finalul unora dintre discuții, două tinere au mers separat la Răzvan și s-au confesat că sunt consumatoare și că-și doresc să scape de dependență, că au realizat că au fost păcălite, că li se vând alte substanțe față de ceea ce li se spune că sunt, și că vor să se oprească din a consuma și caută sprijin. O altă tânără a venit la Răzvan să-l întrebe cum își poate ajuta prietenul sportiv căruia i-au fost recomandate niște “pastile pentru energie” care i-au afectat stomacul și rinichii, ajungând să aibă nevoie de operație”, transmit reprezentanții asociației.
Ieri, 13 noiembrie, caravana a poposit la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto și la Școala Gimnazială din Baia Sprie.
Astăzi, 14 noiembrie, între orele 9 și 11, caravana se va afla la Liceul Borșa, iar între orele 12 – 14 la Școala Gimnazială Nr. 9 din Borșa.
Totodată, Asociația “Alumni” a Colegiului Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare a apreciat în mod favorabil întregul proiect astfel încât reprezentanții au decis să sprijine organizatorii prin achiziționarea unui laptop.
Ca reciprocitate pentru acest sprijin, “Caravana Antidrog” va organiza două întâlniri suplimentare cu elevii, profesorii și părinții din “Șincai”.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.