Primarul interimar Doru Ioan Dăncuș: Aducem investițiile necesare pentru a îmbunătăți actul medical în Baia Mare!

0
63

Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare, continuă proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, pentru modernizarea și dotarea cu aparatură de ultimă generație a spitalelor din municipiul Baia Mare, dar și pentru condiții care să permită asigurarea de asistență medicală sporită, pentru întreaga comunitate.
Astfel, Doru Dăncuș spune că un exemplu elocvent în acest sens îl constituie investițiile masive realizate în ultimii ani la Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea”. El dă însă asigurări că acestea nu sunt singurele și susține că personal se va îngriji ca și alte unități sanitare din municipiu să beneficieze de astfel de investiții. “Sănătatea comunității a fost și este o prioritate pentru noi, cei din administrația publică locală. Avem sarcina de a face toate demersurile necesare pentru a realiza modernizarea și dotarea cu aparatură de ultimă generație a unită­ților medicale, contribuind astfel la ridicarea nivelului de trai al comunității. Baia Mare este centrul sistemului medical al județului Maramureș. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii spitalicești din municipiul nostru este esențială pentru toți maramureșenii, cei care își pun speranța și viața în mâinile noastre, ale medicilor și ale autorității locale. Tocmai de aceea, împreună cu profesioniștii din sistemul medical, îmi asum să aduc investițiile necesare pentru a îmbunătăți și a aduce la un alt nivel actul medical aici, în Baia Mare.”
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, vizită de lucru la spitalele din Baia Mare
Doru Ioan Dăncuș spune că aspecte care vizează realizarea de investiții în sănătate au fost discutate atât cu președintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, cât și cu secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Dr. Tiberius Marius Brădățan, prezenți zilele trecute în Baia Mare.
„În acest domeniu vital, al sănătății, trebuie să îmbunătățim în mod constant performanța actului medical. Putem realiza acest lucru printr-o colaborare strânsă între managerii unităților spitalicești și administrația locală. Profesioniștii au viziune, vin cu propuneri și idei, iar noi, Primăria Baia Mare, trebuie să asigurăm fondurile pentru a pune în practică aceste inițiative. Îi mulțumesc profesorului Streinu-Cercel pentru sfaturile pe care ni le-a dat, pentru că ne-a oferit din experiența și expertiza sa pentru a putea să facem mai mult și mai bine pentru băimăreni și maramureșeni. Îi mulțumesc domnului Dr. Tiberius Marius Brădățan pentru sprijinul de care ne-a asigurat prin Ministerul Sănătății în proiectele pe care vrem să le realizăm. Sunt convins că în următorii patru ani vom realiza investițiile în sănătate mult așteptate de băimăreni și maramureșeni”, a conchis primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.