Duminică, 9 iunie 2024, a șasea după Învierea Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui mare sobor de preoți și diaconi.
„În duminica a VI-a după Sfintele Paști, cinstim amintirea minunii vindecării orbului din naștere săvârșită de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este o minune pe care nimeni nu a săvârșit-o vreodată, minunile în sine sunt lucruri venite din lumea lui Dumnezeu, fie pe baza credinței omului care-și mărturisește credința că Dumnezeu poate să vindece și se roagă pentru a fi vindecat, fie pentru mijlocirea celor apropiați a celui bolnav, când acesta nu poate să se roage. De data aceasta, Mântuitorul întâlnește acest orb și face minunea din proprie inițiativă. Orbul se vede că avea familie și era dus într-o răspântie de drumuri pe unde călătoreau pelerinii, să cerșească. Văzându-l, Apostolii își pun o problemă de credință a legii lor și-L întreabă pe Mântuitorul cine a păcătuit, acesta sau părinții lui? Aceasta era concepția poporului evreu, că păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor și asupra urmașilor până la al șaptelea neam. Nicidecum, zice Mântuitorul, nici el, nici părinții lui, combătând această concepție, deoarece Dumnezeu ar fi nedrept ca să arunce păcatele părinților asupra copiilor și blestemul părinților și viața lor păcătoasă să o plătească copiii și urmașii. Este clar că Dumnezeul iubiri, Iisus Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, dăruiește multe daruri ale părinților credincioși copiilor pe care-i aduc pe lume și-i cresc în credință. Asta da, se moștenesc darurile, nu blestemul, nu păcatele și slăbiciunile părinților. Dumnezeu, repet, ar fi nedrept să arunce asupra copiilor care încă nici nu s-au născut, sau după nașterea, creșterea și viața lor, jugul și povara păcatelor părinților. De aceea, Mântuitorul răspunde că nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate slava lui Dumnezeu. Acum, Mântuitorul dezleagă taina vederii duhovnicești, pentru că orbul acesta din naștere n-a văzut niciodată, nici cerul, nici pământul, nici fața vreunui om, nici frumusețea creației divine, nici a comunității lui, nici chiar fața părinților care l-au născut. Și, totuși, avea o vedere. Avea o vedere duhovnicească: în timp ce cărturarii și fariseii aveau o vedere, dar o vedere pizmașă, o vedere întunecată, și care nu vedeau binele făcut de Fiul lui Dumnezeu. Minunea tocmai de aceea este făcută, ca Mântuitorul să arate ceea ce a spus de altădată: Fiul Omului a venit ca cei ce văd să nu vadă și cei orbi să primească vederea. Vederea duhovnicească a orbului vindecat se vede din răspunsul pe care L-a dat celor care L-au chemat să-L judece, să-L întrebe cum s-a vindecat. Răspunsul lui a fost așa: din veac nu s-a auzit ca cineva să deschidă ochii vreunui orb din naștere. Dacă Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Aici este profunzimea vederii lui duhovnicești și a înaltei lui gândiri duhovnicești, pentru că Îl mărturisește pe Hristos înainte de a-L fi cunoscut. Finalul este foarte fericit. Hristos îl întâlnește pe orbul vindecat și Mântuitorul îl întreabă: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar acesta, cunoscându-l și recunoscându-L pe Iisus că este binefăcătorul lui și Cel ce i-a dăruit integritatea fizică, sufletească și l-a integrat în familie și comunitate și societate, Îi răspunde: Cred, Doamne, și s-a închinat Lui. Dumnezeu să ne dea libertatea vederii adevărate. Dumnezeu ne-a dăruit libertate desăvârșită. În niciun fel nu influențează decât prin harul Său, la cei credincioși, nu influențează alegerile noastre, deciziile noastre, alegerile noastre sunt libere, dar, în lumina acestei libertăți cu care facem alegerile, răspundem și de consecințele alegerilor noastre, care pot fi fericite sau nefericite, sau chiar fatale pentru unii dintre noi. Să ne dea Dumnezeu vederea duhovnicească suficient de binecuvântată și inspirată de Dumnezeu, să vedem mântuirea sufletelor noastre, să vedem binele pe care trebuie să îl facem, binele de dragul binelui și nu că am avea vreo datorie față de cineva și să iubim cu toată ființa noastră pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Cel Înviat din morți a treia zi.”
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-economic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Ionuț Pleș, Pr. Florin Bălan, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vlad Nechita, Arhid. Alexandru Cupșinar, Arhid. Petru Vasile Bud, Diac. Ioan Hotico, Diac. Dănuț Silviu Pop, Diac. Vasile Chindriș.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. muzicolog Paula Bondre.
Cuvântul de învățătură
„În pericopa evanghelică de azi, Mântuitorul a zis un cuvânt greu de înțeles, dar care se întâmplă în Evanghelia de azi: De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu în lume ca acei ce au ochi și văd să nu vadă și cei orbi să dovedească vederea. Se întâmplă aici profeția: cărturarii și fariseii nu vedeau minuni, nici salvarea unui om, nici redarea lui familiei și comunității întregi integru și nici normalitatea. Ce vrea să spună Mântuitorul? Că vederea interioară e mult mai importantă, decât cea exterioară. Vedeți, în viață noi suntem liberi să alegem: să ne alegem traseul vieții, profesia, să ne alegem soțul, soția, să ne alegem instituția în care lucrăm, domnul la care slujim. Mântuitorul a spus că nu putem sluji la doi domni, numai la unul. Să avem mare grijă. Și noi, slujitorii lui Dumnezeu și demnitarii! Nu putem slujit la doi domni! Domnul nostru este Domnul și Dumnezeul nostru și stăpânul nostru este poporul român! Așa văd eu. Domnul și mântuitorul este Dumnezeul nostru și Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și stăpânul nostru este tot poporul român, care se uită la noi cu încredere. Deci, revenim. Libertățile ne aparțin și când ne căsătorim, și când hotărâm să avem copii, toate sunt opțiunile noastre. Dar opțiunile noastre libere pot fi și rele. Suntem liberi. Și atunci, dacă opțiunile noastre sunt greșite, nu-L facem vinovat pe Dumnezeu de consecințele alegerilor noastre. Niciodată. Noi am hotărât ce și cum vrem, cu viața noastră, cu credința noastră, cu ființa noastră, cât de nobilă să fie. Cu poporul nostru, până la urmă. Noi am hotărât, noi hotărâm, fiecare persoană, fiecare familie, fiecare comunitate, fiecare biserică, dacă e bine sau rău, suntem responsabili toți. Nu dăm spre politicieni acum. Eu vorbesc de noi toți, absolut de toți. Toți suntem responsabili de alegerile pe care le facem în viață!”
Andrei Fărcaș, Redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
