După mulți ani în care a rămas în paragină și a fost uitat de autorități, în litigiu pentru retrocedarea terenului aferent, trecut de la autoritățile județene la cele locale, monumentul istoric „Castelul” Pocol, așa cum îl știu băimărenii, va intra, în sfârșit, în reabilitare.
Imobilul, vechi de peste 100 de ani, va fi reabilitat cu fonduri europene, în urma unui proiect depus de Primăria Baia Mare.
Valoarea totală a investiției este de 21.615.331 lei, din care finanțarea europeană este de 16.823.318 lei, iar diferența de 4.792.012 lei va fi suportată din bugetul local.
Durata contractului de reabilitare este de 20 de luni, din care 2 luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuția efectivă a lucrărilor.
Casa Pocol, așa cum este denumit oficial imobilul, ar putea intra într-un circuit turistic prin transformarea lui într-un centru cultural și recreativ.
Clădire cu istorie
Imobilul a fost construit în 1903 de către învățătorul Alexiu Pocol, care a deschis aici prima școală primară, dar s-a ocupat apoi de minerit. În 1948 clădirea a fost naționalizată și folosită ca grădiniță, școală, iar mai târziu, locuință pentru angajații Institutului de Prospectări și Explorări Geologice.
După 1989, acolo a funcționat o casă de copii. Aceasta s-a desființat, iar apoi a ajuns în patrimoniul Consiliului Județean Maramureș, ulterior ajungând în administrația municipală.
Este monument istoric de tip B, reprezentativ pentru patrimoniul cultural local.
Conform evaluărilor Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, clădirea necesită lucrări de consolidare a structurii, refacerea acoperișului și a finisajelor.
Clădirea are două nivele – parter și demisol, fundație din piatră brută, zidărie din piatră și cărămidă arsă, o suprafață construită de 440 metri pătrați și 13 încăperi.