Creșele și grădinițele pot organiza program cu activități educativ-recreative la program prelungit și pe perioada vacanțelor dacă sunt minimum 10 copii înscriși de părinți. Decizia de organizare a programului în vacanțe se aprobă în Consiliul de administrație al unității de învățământ. Conducerile unităților de învățământ se pot și asocia cu alte unități de învățământ similare pentru a organiza activitățile. Și până acum se puteau organiza activități în vacanță însă nu era impusă o limită a numărului de copii. Se va încheia un contract educațional între unitatea de învățământ și părinți pentru perioada respectivă. De asemenea au fost introduse criterii despre cum se poate organiza programul în funcție de concediile angajaților și disponibilitate, iar conducerea trebuie să se asigure că are timp necesar pentru efectuarea lucrărilor necesare de reparație și de igienizare a clădirilor și terenurilor.