Toamna frumoasă ne-a încurajat să căutăm și să regăsim locurile minunate, oarecum ascunse, ale Maramureșului. Să le vedem cu alți ochi. Toamna ne dă și o lecție remarcabilă: să lăsăm ciclurile vieții să-și ia cursul, să nu ne opunem destinului. Nu funcționează la modul fatalist, în sens religios ori politic, dacă aveți impresia că acolo batem. Am revăzut locuri dragi, acum pastelate de toamna ce pare tristă dar nu e. Vă invităm în drumeție!
Șugău/Agriș
Din Vadu Izei, o luăm pe celebra stradă ce e împărțită „jumi-juma” între comună și orașul Sighet, e locuită de săteni și orășeni vecini și prieteni. Ținem drumul de asfalt, el devine forestier pietruit la un moment dat. Anul trecut era nou și perfect. A obosit, dar tot bun e. Lăsăm casele, apar pensiunile, apoi casele de vacanță. Apoi, forestierii, stânele și după ce ne orientăm după liziera de brazi de pe stânga și pădurea de fag de pe dreapta, ieșim în poiana Agriș. Forestierii ne spun că 4-5 zile aici a fost o Mecca a ciupercarilor, ceea ce ne amintește superba replică a unui sighetean… sunt mai mulți ciupercari decât ciuperci. 
În afara cantonului silvic ce se vede dacă nu locuit, măcar frecventat, construcțiile de aici, odinioară refugii de weekend ale sighetenilor, par părăsite. Intrăm în pădurea de brad și ne surprinde explozia de ciuperci halucinogene Amanita Muscaria, cunoscutele ciuperci roșii cu bubițe albe. Căutăm evident cu totul altceva… casa finlandeză a legendarului Leonard Mociulschi, fost comandant al companiei de vânători de munte ce a apărat Sighetul în vremuri de restriște, același personaj ce a fost ținut la mare preț de armata germană în ofensiva armatelor spre Rusia. Drept pentru care a căzut în dizgrație în orânduirea comunistă. Aici la Agriș a rămas după el o cabană frumușică, acum ponosită și peticită. Dar care geme de istorie. Frumos loc. Mai cu seamă că de acolo de mai sus se vede dincolo de Tisa, sunt satele Peri și Apșa dincolo, odinioară românești. Se văd deja înzăpezite vârfurile din Zakarpatia, din Munții Maramureșului. 
Unul e Apetska, se pare. Tot ce vezi în jur are parfum de munte, te afli de fapt la baza „faliei” ce a rupt odinioară, probabil la un cutremur major, un perete din câmpul Tătaru spre nord, acel perete imens de kilometri, de bazalt. Mult curtat de localnici, pentru piatra numai bună de pavat curtea sau de montat pe fundații. Încă se mai găsește de vânzare, la palet, dacă întrebi. NU mai e la vedere, dar este.
Firiza peste apă
Dincolo de acumularea Firiza e o civilizație secretă, a pescarilor, a iubitorilor de apă și pădure. Odinioară, în anii 80, era o mare de corturi, de poienițe ocupate, de grupuri. Lumea de azi e mai puțin iubitoare de izolare, așa că au rămas acolo fanii zonei. Ca să ajungi, treci cu barca. La picior, ai de lăsat mașina la coada lacului, treci de bariera de pe fostul șantier Hidroconstrucția, apoi te duci pe celălalt mal al lacului, pe o cărare ce pe alocuri îți ia suflarea.
Dar ce priveliști… ce vedere… Dis-de-dimineață, lacul are o ceață misterioasă ce-l învăluie, ce se ridică încet. În zi cu soare, ceața mai prinde câte o rază și au loc jocuri de lumini incredibile. Dacă te prinde dimineața pe malul Firizei, cu ceața, ți se arată o zi bună, întrebați marii fotografi ai urbei. Ajungi în Vidra, urci pe cărare în sus spre Igniș și dai de case de vacanță. Înapoi, nu asta căutam. Pe mal, dai de construcții rustice din lemne căzute, pescărești sau de tabere de corturi. Da, în octombrie, tabere de corturi, v-am zis că acolo sunt iubitori de apă, munte, pește, ciuperci. Golful Corneșița e altceva…e îngust, misterios, are cascade antropizate, dar are o atmosferă gotică, mai ales de te prinde ceața sus amintită. O experiență superbă, mai ales dacă pleci cu ranița plină de ghebe.
Poiana Brazilor, Câmpul Tătaru
Iute-iute, până nu e gata barajul și acumularea, până nu se umple de vile, campinguri, e de mers în zona Poiana lui Dumitru – Poiana Brazilor – Câmpul Tătaru. Cu ieșire spre Mara sau spre Izvoare, indiferent, e la fel de frumos. E traseu auto, dar de 4×4. E civilizația forestierilor, sus-sus. 
Apoi, a stânelor, cât mai sunt. Și câte mai sunt, că dispar pe zi ce trece. Ești în Țara Nimănui, am mai abordat-o de 3-4 ani des și încă tot nu o știm pe de rost, încă avem locuri și pagini albe. Vorbim de locul aflat la limita administrativă dintre Baia Mare, Negrești-Oaș, Săpânța, Giulești, Desești, Vadu Izei, cu porțiuni ale Ocnei Șugatag prin Sat Șugatag. E o lume aparte, interesantă. Pare pustie, dar nu e. Merg și vin mașini de teren, unii caută ciuperci, alții lemn, alții andezit. Alții sunt turiști străini, drumul le apare ca fiind județean, deși… nimic nu arată c-ar fi. Mai mult, un șir de indicatoare turistice te dau peste cap total, toate drumurile cică duc spre Tăul lui Dumitru…ar trebui date jos până nu fac vreo victimă. Ai aici poieni superbe, zone umede-tăuri, ai ape repezi, ai pășune montană. Ai stâne, la ora aceasta părăsite. Ai de asemenea mult gunoi aruncat, adus. Ai urme de tăieri. Ai acei versanți interesanți cu toți copacii trăsniți, semn că furtunile aici nu se joacă… n-ai vrea să fii prins în câmp deschis de o furtună în zona Poiana Brazilor, la ce semne dă natura. Poți ieși de aici spre Săpânța, spre Agrișul sus amintit, spre Sat Șugatag, spre Mara, spre Izvoare sau spre Baia Mare. Un loc ce se cere tot mai mult descoperit. Nu vezi sălbăticiunile, dar culegătorii îți povestesc de întâlniri cu rusul, la margini de poieni vezi scurmături masive de mistreți, ai văzut cu ochii tăi ciuta, ce mai? O lume altfel, un loc la care să mergi să te închini, dar numai dacă poți ignora abuzul.
Custura Cetățuii, emblematică
Defileul Lăpușului n-a fost niciodată mai abordabil ca acum. Ai drumuri de asfalt sau de piatră la intrare în chei la Răzoare, la ieșire în Remecioara, două poduri cu drumuri bune la Sălnița-Dealu Corbului și Buteasa Râu-Codru Butesii, plus punți de care n-ai cum să știi de nu ești localnic ori n-ai făcut traseul primăvara, cu barca. Ai trecut pe sub ele, te-ai minunat, ele leagă comunități, la Vima Mare, Aspra-Românești etc. De descoperit, clar mai sunt. 
La Sălnița spre Dealu Corbului însă, ai un acces impresionant și facil spre o belvedere greu de imaginat. Cine merge la ea are de urcat cu piciorul sau cu 4×4 pe un deal plin de ienupăr valoros. Apoi, dai de custură. Pentru curajoși și inițiați, poți merge pe custură, ai acces la o peșteră, dar și la un șantier arheologic valoros. Dar priveliștea…e ceva greu de imaginat. Vezi râul jos, ca o panglică, ai alături mesteceni, în spate pădure de stejar, ai stânci, râpe, în depărtare vezi fânețe, curți de case de pe Preluci. Fix în față ai Piatra Ciutei, legenda spune că odinioară, o femeie disperată, sătulă de chin, s-a dus pe stâncă, s-a dezbrăcat, și-a împăturat frumos hainele, le-a aranjat, apoi s-a aruncat în gol. Ceva mai în amonte pe râul Lăpuș mai ai un loc de gen, similar. E custura Vimei și vizavi e Piatra Cerbului cu cascada Pișetoarea. Cu siguranță impresionant de văzut de pe custură, dar e greu accesul. Dinspre Preluca Veche nu, depinde cât de departe vrei să ajungi. Până la baza cascadei da, e de pus la treabă mușchii, vă garantăm o febră musculară, dar și priveliști de neregăsit în Maramureș.
Și-acum morala. Nu v-am dus pe vârful Pop Ivan. Nici pe Pietrosul Rodnei. Nici în fundul Defileului Lăpușului, nici pe văile adânci de unde vin tinerii fugari ucraineni ca să scape de război. Ce v-am sugerat e traseu auto plus 2-3 kilometri de parcurs pe jos. Nu dificil. Nu curg ape pe tine. Dar ai acces la esența Maramureșului natural. Așa e, dacă insiști, ai în cale, la fiecare din cele de mai sus, ba o biserică de lemn, ba un sat tradițional, cu case vechi, cu șuri, cu porți chiar. Dar iubitorul de aer tare, de fiorul acela al mersului spre un loc impunător nu are nevoie de șabloane, nici de terțe atracții. Din asemenea traseu pleci cu un rânjet, o febră musculară, o poză superbă, poate cu un hrib superb sau cu o ciupercă rară. Cu flori de ceai sau cu bucuria vederii unei familii de vulpi. A unui bursuc. E impetuos Maramureșul, merită cunoscut până în esența sa. Care nu, nu e în sat nici în oraș.
Frumos articol, felicitări, te face să urci în mașină și să pornești la drum.
Problema e că dacă nu ești din zonă, nu înțelegi exact pe unde ar trebui să o iei.
Mă interesează în mod special ultima parte a articolului, Custura Cetățuii.
Vă rog mult să îmi dați traseul ce ar trebui urmat, că să nu rătăcesc aiurea. Am fost sus la Preluci, sunt multe direcții pe care poți merge, mai ales în Preluca Noua.
Mulțumesc mult anticipat.
mergeti si lasati masina la podul dintre salnita si dealul corbului. La capatul podului, pe partea de sud (spre salnita) e o poteca de urca paralel cu Lapusul, spre amonte. Urcati prin faget matur si desis, apoi iesiti sus intr-o culme cu ienuperi desi, si cand sunteti chiar sus pe culme o luati la stanga. o tineti tot inainte pe poteca si va descurcati, doar sa aveti grija ca sunt portiuni foarte expuse.
Aveti dreptate. Custura poate fi abordata venind dinspre Tg Lapus spre Vima Mica ori dinspre Mesteacăn si Boiu mare spre Vima. Intri in satul Salnita, il traversezi, ajungi la un pod peste Lapus spre Dealul Corbului. E panou informativ cu traseu pus de rangerul Viorel Coroian. Si marcaj.