În 29 mai, eram în sat, și creștinii ortodocși sărbătoreau Înălțarea Domnului. Aveam oaspeți dragi, un ambasador cu soția lui, însoțiți de doi prieteni francezi. Au fost două seri cu amintiri, de cunoaștere și cumpănire a vremii în care trăim. Nu de puține ori am făcut recurs la istorie. În trecutul Maramureșului, dar și al lumii. Așa mi-am amintit de anul 1453, când se prăbușea Constantinopolul, simbolul creștinătății estice, dar și al vechii civilizații din această parte de Europă. Cuceritorul acestuia era un tânăr de numai 21 de ani, care a devenit unul dintre cei mai renumiți sultani otomani și un dușman neîmpăcat al creștinătății. Citadela râvnită de otomani era un simbol religios, cultural și politic. În contextul expansiunii Imperiului Roman, din marele Imperiu Bizantin mai rămăsese doar măreața sa capitală și câteva împrejurimi.
Orașul era o bijuterie a creștinătății, un simbol al rezistenței culturii greco-latine și ultimul sigiliu al Imperiului Roman, factorul civilizator al întregii Europe. Dar venea năvala. Otomanii stăpâneau întreaga Asie Mică, stăpâneau Orașul Sfânt, au supus Siria, Libanul, Palestina, Egiptul și se uitau spre Balcani. Era o putere impresionantă care amenința întreaga creștinătate, dar mai ales Orașul. Fondat de împăratul roman Constantin cel Mare, în anul 324, după Hristos. A suferit multe atacuri, asedii și revolte interne. Datorită zidurilor cu creneluri a rezistat. Cei care încercau să o cucerească erau respinși cu ajutorul focului grecesc, niște dispozitive care aruncau lichide inflamabile. Cu ajutorul lor, războinicii mistuiau rapid o corabie inamică. Din turnurile cetății se trăgea cu artileria acelei vremi.
Imperiul Otoman devenise o mare putere. Nici cruciadele împotriva lui nu au reușit să-l învingă. La Nicopole și la Varna, armatele creștine au fost spulberate. Noul sultan, Mahomed al II-lea, era un tânăr ambițios, cu bună experiență administrativă și militară. Constantinopolul era visul lui. Sultanul s-a pregătit temeinic. Împăratul a cerut ajutor la principi și regi creștini. Dar nimeni nu a mișcat o suliță. Doar câțiva aventurieri, care nu au avut spor. Otomanii au atacat orașul și l-au dobândit. A fost inclus în Imperiul Otoman. Pierderea sa a însemnat sfârșitul unei ere. Era ultima legătură dintre lumea culturii și civilizației antice greco-romane. A fost sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii. De atunci, steagul turcesc înfățișează nu o semilună, ci o lună în descreștere, amintind că luna era în ultimul pătrar când a căzut Orașul.
Și era marți, cu acele trei ceasuri rele. Nu uit a aminti că orgoliosul sultan și-a întins privirea, dar și oștile spre Țările Române. La Vaslui, voievodul Ștefan cel Mare a oprit puhoiul turcesc cu însemnul măritului sultan, iar aprigul Vlad Țepeș, spune istoria dreaptă, a fost la un pas să-l ucidă pe Mahomed Cuceritorul. Eu am un sentiment de mândrie peste timp. Cucerirea Constantinopolului a fost un episod de anvergură istorică; a deschis o nouă lume, o schimbare cum se spune astăzi, are asemănări cu timpul ce-l trăim. Când alte puteri au pofta cuceririi, cu acaparări de teritorii și dominarea ideologică a altor popoare. Trăim vremuri în care politica expansionistă este în floare. Putin este cel mai elocvent. Este aceeași Rusie de dinaintea lui Petru cel Mare. El poartă un război care se combină cu altele. Putin este periculos pentru zona în care suntem.
Dar nici în Orientul Mijlociu nu-i liniște. Și China se arată tot mai nerăbdătoare pentru harță. Nici Trump nu este ușă de catedrală, când este vorba de teritorii. Ba Canada, ba Groenlanda. Mă îngrijorează știrile despre Germania, care se pregătește de apărare. Și Ungaria se agită. Cert este că marile puteri își permit să rescrie geografia. Ceea ce mă pune pe multe gânduri.
Citind cartea „Occidentul debusolat”, scrisă de Jean Loup Bonnamy, eseist și jurnalist, specialist în filosofie politică, am reținut constatarea optimist-relativă pe ideea că Europa se poate salva dacă va reuși să iasă din sfera de influență culturală americană. Unii spun că istoria nu se repetă. Dar eu cred că asemănările pot fi ușor intuite. Înțelepții spuneau că oricine dorește să prevadă viitorul, trebuie să consulte trecutul. Și lord Byron spunea: cel mai bun dintre profeții viitorului este trecutul! Încercați aceste sfaturi pașnice! Dar nu uitați recursul la istorie! Și nici de cucerirea Constantinopolului.
