Vecernia plecării genunchilor și procesiunea de Rusalii

0
30

Cu pioșenie și multă credință în suflet, cele câteva mii de credincioși băimăreni s-au rugat azi după amiază împreună cu preoții Catedralei Episcopale, cu toți preoții din Baia Mare, pe esplanadă, în unica Vecernie din an în care se fac rugăciuni pentru ușurarea sufletului celor din iad, în Vecernia plecării genunchilor din ziua Pogorârii Sfântului Duh. Vecernia plecării genunchilor a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, iar Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a asistat.

După Vecernia plecării genunchilor, credincioșii au pornit în tradițională Procesiune „Purtați de Duhul Sfânt pe calea Bisericii”, aflată la ediția a X-a. Traseul a fost cel cunoscut de credincioși: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” – bdul Unirii, bdul Republicii, strada Vasile Alecsandri – strada Hortensie – bdul Unirii, cu sosire din nou la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Au participat la procesiune tinerii seminariști, ASCOR, ATOCEM, ATOP Baia Mare, Ansamblu Folcloric Național „Transilvania”, preoții din Baia Mare, preoții consilieri din Permanența Eparhială, Ierarhii, urmați de credincioși. Au fost purtate în procesiune icoanele hramului, a Sfântului Iosif Mărturisitorul, ripide, alte icoane, însoțiți de sunetul de toacă, de clopote, cântări religioase, troparul sărbătorii și multe evlavie și credință. Traseul a fost supravegheat de Poliția locală și circulația mașinilor dirijată de polițiști pe o singură bandă, pentru a evita evenimente rutiere neplăcute.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.