Ministrul culturii, în vizită la muzeele din Maramureş

0
3

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a primit vizita ministrului culturii, András Demeter. Acesta a fost însoțit de consilierul județean, Zsolt Pinter. Ministrul a făcut o vizită informală şi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

„Ne bucurăm de fiecare dată când patrimoniul cultural este descoperit și apreciat! Muzeele au o menire foarte importantă, aceea de a proteja și valorifica o bogată moștenire culturală. Acesta este mesajul pe care am dorit să îl transmitem prin periplul proiectelor, al lucrărilor și al activităților pe care le desfă­șurăm atât în Clădirea Pavilionară, cât și în Muzeul Satului. L-am însoțit pe domnul ministru pe ulițele satului unde tradițiile maramureșene sunt continuate și arhitectura vernaculară transmite adevărata identitate a locului”, a punctat directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Monica Mare. Aceasta a întărit ideea necesită­ții continuării sprijinului financiar din partea Ministerului Culturii atât pentru patrimoniul material, cât și cel ima­terial, în special prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, dar și prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, pe lângă alte mecanisme de finanțare. Şi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş s-a subliniat „importanța investițiilor în cultură, nevoia de susținere a proiectelor muzeale și rolul esențial pe care muzeele îl au în păstrarea memoriei și identității comunităților locale”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.