A plouat, în sfârșit, suntem gata să ne închinăm oricui pentru asta. Dar cu o zi înainte de ploaie, am străbătut Maramureșul căutând râuri și pârâuri total uscate. Am găsit, chiar multe! Și să nu ne culcăm pe o ureche… două luni de secetă nu se anulează cu două zile de ploi… Pe alocuri am avut conflicte, pe alocuri revolte și intervenția Prefecturii, în alte părți mesaje publice furioase ale primarilor sau chiar controale la cei cu piscine și bălți de pește.
De departe, cea mai afectată zonă în situații de secetă e partea de sud a Maramureșului, în lipsa apelor repezi, vii, ce coboară din munți. În plină secetă, cascadele de la Săpânța erau vii, puternice. Ceea ce nu se poate spune despre apele de dincoace de Gutâi. Primul pârâu căutat a fost Chechișelul, care de altfel are rută destul de serioasă, lungă, de sub Mogoșa până la râul Lăpuș. Este o înșiruire de bălți, e un râu curgător cu un șir de bălți stătătoare…
Cu pești care se pregăteau să-și dea ultima suflare și care acum au primit o șansă nouă de la ploi. A doua vale, aceasta total uscată, este cea a Berinței. Nimic. Și chiar dacă era, pe acolo curge borhot. Nu apă. Ceea ce ne amintește de scandalurile de odinioară cu firma din zonă. Dar borhotul poate fi acum și de la oameni, din pălincie. A treia apă aproape secată era cea a pârâului Cărbunar. În fine, Bloaja, un alt pârâu ce odinioară genera inundații, este și el o înșiruire de bălți, dar mai curge. Deși are un bazin hidrografic serios. Să nu omitem faptul că, pe alocuri, pâraiele amintite sunt și captate în bazine și folosite în rețeaua de apă sau de gospodari, pentru adăpatul animalelor. Cu un drum, vedem râul Cavnic ce abia se târăște pe pietre, am văzut și Lăpușul în defileu, ajuns la o treime din debit. Ape triste, în care viața e pusă în pericol la modul cel mai serios. Cea mai tristă scenă am putut-o vedea la întoarcerea de pe traseu, la Valea Chioarului, unde pârâul Bârsău era o înșiruire de bălți verzi în care trăgeau să moară o mulțime de pești. Aparent au scăpat cu viață!
Dar primul loc în care s-a ajuns la zero este satul Cupșeni. Zilele trecute, primarul Lucia Chermezan a cerut sprijinul Prefecturii. Cu o zi înainte, sătenii din Cupșeni se revoltaseră și au vrut să taie alimentarea cu apă spre satul Libotin, pentru că lor nu le mai ajungea apa, iar valea era uscată total. „Apa e la program de mult. Avem captare de suprafață, la Cupșeni, pentru 3 sate, li s-a spus odinioară oamenilor că se vor mai capta câteva izvoare, nu s-a mai întâmplat. Satele Ungureni și Costeni au rețele proprii de apă, nu au probleme. Avem o situație de urgență, nu mai avem apă deloc, nici de băut!”, ne spune edilul, în așteptarea oficialităților județene. Într-adevăr, valea e secată total, ici-colo câte o baltă mai era. Un alt loc sensibil este Valea Râoaia. Mai ales că pârâul acela reușește, cu chiu cu vai, să alimenteze cu apă atât comuna Lăpuș, cât și orașul Târgu Lăpuș, ambele cu captări din pânza freatică. Pârâul în sine e mărunt, nesemnificativ. Dar e ajutat enorm în a fi mărunt de înșiruirea nefirească de bălți cu pește. E o boală modernă a Țării Lăpușului…să ai balta ta. Pe Râoaia, sunt asemenea acumulări făcute inclusiv pe cursul râului, ba și mănăstirea are balta proprie, nu? Iar mai la vale, merită să intrați pe arealul de case de vacanță Lighet, a orașului Târgu Lăpuș…sunt zeci de bălți, practic casa de vacanță și balta. Oare au întrebat pe cineva? Aflăm că aproape toate comunele din Țara Lăpușului, inclusiv cele de la munte, au probleme cu apa. Cu o excepție!! Iar primarul Lăpușului, Cristina Buda, ne spune că au ajuns să umble pe la casele oamenilor, în control, să-i oprească să mai umple piscine și bălți de pește!
La Coroieni, am mers la sigur…clar sunt probleme cu apa, aici încă din anii 90, pe vreme de secetă, cereau sprijin la județ, să li se aducă apă pentru animale cu cisternele pompierilor. Acum, aflăm de la primarul Gavril Ropan că nu au nici măcar apă la program! „Sigur că avem probleme, dar noi știam, ne-am pregătit încă de acum 2 luni și am aplicat o măsură cam neortodoxă. Am captat două văi, una din zona romilor și una de mai jos. Da, sunt de suprafață, când plouă oprim să nu vină noroaie. O să căutăm finanțări pentru stații de tratare. Dar captările noastre sunt secate, ne așteptam. Iar pârâul de care întrebați, Baba, e secat de o lună cel puțin!!! Pe văile băgate în rețea am făcut fântâni din tuburi, am pus sort, pietriș, nisip. E debit mic, dar avem apă!!” Pârâul Baba e într-adevăr secat, e deja crescută iarbă și stuf pe traseu. La întoarcerea pe ruta Vima-Boiu-Mesteacăn spre Baia Mare, am mai văzut Bârsăul, foarte scăzut, transformat în ochiuri de apă. În municipiu, și râul Săsar părea a fi la sub jumătate din debit, iar sus, la munte, Săsarul cel frumos, limpede, ce cade în cascade undeva deasupra Șuiorului, aproape băltea. Cât despre nordul Maramureșului, înainte de ploi, nu stătea foarte bine. Iza măruntă, de trecut aproape încălțat, Mara la fel. Valea Morii, Slătioara, Ieudul, Brebul și Botiza, aproape nesemnificative. Prin urmare, așteptăm ploi cât de multe, ca textul de față să devină desuet!
