În luna februarie 2017, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a realizat, la bugetul general consolidat al statului, încasări în sumă totală de 88.545.504 lei, mai mari cu 1.211.072 lei (+1,39%) faţă de luna februarie 2016.
Pe bugete componente situaţia se prezintă astfel:
• la bugetul de stat se înregistrează o scădere a încasărilor cu 1.782.999 lei (-4,68%) faţă de februarie 2016
• încasările aferente bugetului asigurărilor sociale de stat sunt de 33.536.893 lei, mai mari cu 2.119.258 lei (+6,75%)
• la bugetul fondului pentru şomaj încasările au fost în creştere cu 86.724 lei (+7,12%)
• sumele colectate la bugetul asigurărilor sociale de sănătate au fost în creştere cu 788.089 lei (+4,74%) faţă de februarie 2016.
În ceea ce priveşte programul de încasări venituri bugetare, aferent lunii februarie 2017, acesta a fost realizat în proporţie de 98,47%, totalul sumelor încasate fiind de 88.545.504 lei, încasările fiind cu 1.374.496 lei mai mici decât programul repartizat pe luna februarie, în sumă de 89.920.000 lei.