În zilele de 4-5 noiembrie a avut loc, în Ungaria, a 29-a ediţie a concursului internaţional de orientare Grand Prix Eger, la care au participat şi sportivii de la Maratin Rivulus Dominarum, cu sprijinul Consiliului Local Baia Mare. La acest concurs au fost prezenţi peste 400 de concurenţi din 7 ţări – Austria, Cehia, Slovacia, Finlanda, Elveţia, Ungaria şi România. Competiţia s-a organizat în rezervaţia naturală Bukk, din localitatea Cserepfalu, unde au avut loc cele două etape de medie şi lungă distanţă, iar etapa de sprint s-a desfăşurat la băile termale din localitatea Bogacs.
Sportivii de la Maratin Rivulus Dominarum au urcat de 3 ori pe podium: la categoria M 55 locul II şi medalia de argint Nicu Gheorghe; la categoria F 18 locul III şi medalia de bronz Ioana Pop; la categoria F 21 Br locul III şi medalia de bronz Maria Pop. O comportare bună au avut-o şi Samir Pop, locul IV la M40, respectiv Otilia Neuschli, locul V la F12. Sportivii au fost recompensaţi cu medalii şi obiecte sportive.