Antrenor maramureșean, decedat în tragicul accident de pe A2

0
186

Veste nefericită pentru lumea baschetului românesc. Marius Coman, antrenor secund la echipa de mini baschet Star Oradea, a decedat în tragicul accident produs duminică pe Autostrada A2 din județul Călărași. Echipa de mini baschet se îndrepta către Costinești, unde trebuia să participe la Festivalul Național de Baby Baschet. Accidentul a avut loc în urma exploziei anvelopei dreapta față a autocarului.
Marius Coman era născut în Sighetu Marmației, dar de câțiva ani se stabilise la Oradea.
„Marius Coman avea 23 de ani și era antrenor secund al echipei de baschet masculin U14 a clubului, cu care a câștigat titlul de campion național în sezonul 2024/2025.
Marius Coman s-a născut în 2002, în Sighetu Marmației. A început baschetul la clubul sportiv din localitate și a continuat să joace după ce s-a stabilit la Oradea. După terminarea liceului, a urmat cursurile Facultății de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea, iar în prezent era student în anul I de masterat, la specializarea Educație fizică și antrenament sportiv”, au transmis reprezentanții clubului CSM Oradea.
Totodată, Marius Coman a activat ca junior la CSȘ Sighetu Marmației, club cu care a devenit campion național la categoria U13 în 2015.
„Nu te vom uita niciodată, Marius! Suntem alături de familia greu încercată în aceste momente!”, au scris și reprezentanții CSȘ Sighetu Marmației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.