Consultare publică privind orientarea vocațională a elevilor

0
7

Deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian, a demarat un proces de consultare publică pentru elaborarea unei inițiative legislative privind orientarea vocațională a elevilor. În acest sens, va fi organizată o întâlnire în data de 5 noiembrie, de la ora 18.00, în Baia Mare, locația exactă urmând să fie comunicată participanților confirmați.
„Am discutat deja cu tinerii despre modul în care își aleg traseul educațional și profesional, despre sprijinul pe care îl primesc și despre ceea ce le lipsește pentru a lua decizii informate cu privire la viitorul lor. Ca un pas următor firesc, îmi doresc să îi ascult și pe părinți. Vreau să înțeleg ce provocări întâmpină atunci când își sprijină copiii în aceste alegeri, cât de bine răspund serviciile existente nevoilor familiilor și ce schimbări consideră necesare. Scopul întâlnirii este să identificăm problemele reale și să discutăm soluții concrete care să contribuie la fundamentarea viitoarei inițiative legislative”, a declarat Brian Cristian. Înscrierile se pot face la linkul: https:// forms.gle/v1UJA4PaaDkawXz96.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.