Se naşte în democraţiile vulnerabile, dominate de instabilitate şi conflicte politice. Spre deosebire de varianta clasică, specifică regimurilor totalitare, forma spontană este tolerată de societate. Nefiind agresivă, oamenii obişnuiţi nu se simt ameninţaţi, sau urmăriţi de instituţiile de forţă ale statului. În limitele decenţei şi legii, pot formula opinii, sînt liberi la proteste, ştiu că la problemele reale ale societăţii, dictatura rămîne inertă şi imună. Varianta incriminată are ca ţintă şi obiect al muncii instituţiile centrale ale statului, cîmp tactic destinat marilor bătălii pentru acapararea puterii. În contextul conflictelor politice, instituţiile renunţă la autoritatea oferită de regulile democraţiei şi acţionează dictatorial. Dau exemplu disputa dintre putere şi opoziţie, pe seama legilor justiţiei, care mai bine de un an au zăpăcit o întreagă naţiune. Din declaraţiile opoziţiei şi ale celor care au protestat rezultă că au fost făcute numai ca să-i scoată basma curată pe politicienii, cu dosare penale, aflaţi la putere. În acelaşi scop, opoziţia a speculat inclusiv viteza şi graba puterii de a le trece prin Parlament. Nu ştiu dacă observaţia opoziţiei a fost suficientă încît să-i dăm dreptate. După părerea mea, Codul Penal şi de Procedură Penală sînt instrumentele principale de lucru aflate pe masa procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor neafiliaţi politic, din întregul sistem judiciar. Pentru o judecată dreaptă şi nepărtinitoare, doar ei deţin competenţele necesare unei evaluări corecte, legată de eficienţa şi calitatera legilor, nicidecum parlamentarii, indivizii certaţi cu legea sau simpli cetăţeni, neinteresaţi de altfel de legi. Dacă parlamentarii puterii nu au ţinut seamă de amendamentele opoziţiei, de sugestiile venite din partea structurilor judiciare (CSM, Inspecţia judiciară) sau a recomandărilor făcute de comisiile europene abilitate, înseamnă că la comandă politică, în Parlament, majoritatea PSD-ALDE a instaurat dictatura şi a făcut abuz de putere. Oricum, dictatura spontană este prezentă în toate instituţiile statului, acţionează din culise, iar efectele ei negative se repercutează indirect asupra societăţii. Legislaţia făcută să promoveze discriminarea în rîndul diferitelor categorii sociale, să favorizeze dobîndirea unor privilegii, nemeritate şi nejustificate, să nu ţină cont de vocea poporului, echivalează cu abuzul de putere şi dictatură. De-a lungul anilor în topul instituţiilor abuzive s-a situat Parlamentul, teoretic socotit simbolul democraţiei, practic fief-ul corupţiei şi privilegiilor fără număr. Pensiile speciale, majorarea salariilor demnitarilor mai devreme, unda verde dată administraţiei locale de a-şi „umfla” nejustificat salariile, în contul unor posibile voturi, opinia publică le-a perceput ca măsuri abuzive şi discriminatorii. Pensiile speciale sînt abuzuri, iar cei care le consideră drepturi cîştigate mint de îngheaţă apele. Deşi legea salarizării şi a pensiilor nu fac obiectul unor abuzuri, datorită menţinerii sau accentuării unor dezechilibre, rămîn eşecuri ale actualei guvernări, pe care le vor plăti tot categoriile sociale aflate la baza societăţii. De maladia dictaturii „beneficiază” inclusiv CCR-ul, considerată etalonul, cuminţenia dreptăţii şi adevărului, un fel de Divinitate pămînteană, care nu dă nimănui socoteală. Opinia publică nu poate uita invalidarea de către CCR a rezultatului Referendumului care în mod democratic, în al doilea mandat, trebuia să-l scoată pe Băsescu pe linia moartă. Protocoalele comune ale instituţiilor de forţă, menite să-i execute pe politicienii puterii (cazul Năstase, Voiculescu) au lăsat impresia că ţara a fost condusă dictatorial de SRI şi DNA, iar Băsescu în postura de dictator a deschis uşa dosarelor făcute la comandă politică. Nu am crezut în astfel de speculaţii, Băsescu a fost dictator cînd, fără să întrebe pe nimeni, a tăiat salariile bugetarilor cu 25%. Despre partidele politice, unde dictatura liderilor face legea, să vorbesc ar fi pierdere de vreme. Revolta doamnei Andronescu împotriva lui Dragnea şi guvernului Dăncilă este îndreptăţită, dar tardivă, inutilă şi parţial ipocrită. Interesant ar fi de identificat cauzele derapajelor democraţiei. Este adevărat, la puseurile abuzului de putere. societatea de azi preferă să rămînă un spectator neangajat, sau, în necunoştinţă de cauză, cade în capcana manipulării. După 1989, democraţia a scindat societatea, semn că învăţăturile ei constructive şi consacrate, românii nu le-au asimilat şi încă se lasă aşteptate. La gafele inadmisibile făcute de instituţiile statului, societatea civilă, din oricare alt stat, fost comunist, ar fi reacţionat vehement şi sancţionat abuzul de putere. Românii ies în stradă pentru lucruri mărunte, nefiind interesaţi de problemele de fond ale societăţii, rămase nerezolvate. Alături de minciună, manipulare, şantaj şi dezinformare, părtaşă la susţinerea dictaturii ocazionale se face inclusiv media, slugă la mai mulţi stăpîni. Presa independentă aproape că a dispărut şi supravieţuieşte cu dificultate. După 1989, societatea românească a intrat într-un somn letargic, din care nimeni nu ştie cînd şi cum se va trezi. Poate la toamnă. Imnul naţional „Deşteaptă-te române!”, mai mult ca oricînd trebuie să fie în mentalul fiecărui român iubitor de neam şi ţară.
Prof. Vasile ILUŢ
