Astăzi, întîlniri sindicale la Sighet şi Călineşti

0
531

Liderul Cartelului ALFA Maramureş, Florin Hossu, şi conducerea Sindicatului Asistenţilor Maternali din judeţ se întîlnesc, astăzi, 21 iulie, la Sighet şi Călineşti, cu salariaţii-asistenţi maternali din centre de plasament şi case de tip familial. Principalele probleme ce vor fi discutate se referă la cîteva puncte esenţiale: I. Vor fi deschise procese în instanţă pentru drepturile neîncasate în perioada 2012 – 2015 de asistenţi; II. Se vor formula cereri la nivelul Ministerului Muncii şi Familiei pentru a se asigura echipament adecvat de lucru (pentru a exemplifica: în majoritatea caselor de tip familial, copiii, 10 – 15 la număr, suferă de dizabilităţi grave. Angajaţii, în contact cu aceştia, riscă să se îmbolnăvească, iar statul nu ia nici o măsură. Ca atare, asistenţii cer măşti, mănuşi şi alte accesorii prevăzute în legislaţie, căci nu o dată sînt muşcaţi, scuipaţi sau zgîriaţi de suferinzi de diverse boli contagioase); III. Se va formula o petiţie privitoare la lipsa de personal în sistemul protecţiei copilului (exemplu: un asistent personal are în îngrijire un singur bolnav grav; în centre sau case de tip familial, unui asistent maternal îi revine sarcina de a supraveghea/îngriji 4 – 7  copii cu dizabilităţi foarte grave); IV. Se va formula o revendicare, tot către Ministerul Muncii, privind salarizarea asistenţilor maternali, în sensul ca aceştia să-şi primească banii pentru sîmbetele/duminicile şi sărbătorile legale lucrate, cît şi pentru concediile neefectuate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.