„Dincolo de stelele reci” de Horia Muntenuş – un roman puternic

0
1212

Încă tânărul scriitor clujean Horia Muntenuş a tulburat anul acesta apele literare româneşti cu primul său roman (după mai multe volume de versuri şi rezultatele tipărite şi pe peliculă ale unor temeinice cercetări legate de viaţa şi opera lui Brâncuşi). Este vorba despre cartea ”Dincolo de stelele reci”, apărută deja în două ediţii, semn al succe­sului său deplin, la critică şi la publicul larg, deopotrivă: la Editura Azbest Publishing din Şiria şi la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.
Romanul este, fără îndoială, surprinzător de la început până la final, având un aer aparte. Se îmbină două planuri: cel al realităţii „reale” şi cel al lumii fantastice, iar ele se întrepătrund pe alocuri. Textul este dens, puternic, presărat cu pilde pline de miez, dar şi cu pasaje ironice sau absurde. Cartea este povestea soldatului Pistolarnumărulunu, supranumit Talpaţării, un tânăr recrut de la Vânători de mun­te, care este rănit într-un accident de autobuz. Evenimentele cazone se îmbină, astfel, cu fantasmele sale legate de personaje din armată cu nume rezonante: Doamna Maioreasă Cucoc, Maiorul C.I. Careteîntreabă, Maiorul Caretevede, Maiorul Carefumeazămult, Locotenentul Celalb, Colonelul Cupărulcărunt ş.a. Intervine şi o poveste de dragoste diafană ca un abur, cu doctoriţa Maria. În general, cartea lasă impresia, prin personajele sale principale, de curăţenie sufletească aproape nefirească, naivă, ca într-un basm.
Romanul are numeroase pasaje citabile. Am ales doar unul: «- „(…) Ce e un cântec? Susurul apelor, foşnetul frunzelor.” – „Dar vântul bate şi noaptea.” – „Şi noaptea bate vântul, din cauza zilei, a celor de peste zi.” – „Nu şi din cauza Lunii?” – „Din cauza Luminii Lunii care e Lumina Soarelui.” – „Dar e şi Lumina Stelelor, noaptea.”  – „Da. Lumina stelelor reci.” – „De ce sunt stelele reci?” – „Pentru că sunt atât de îndepărtate. Atât de îndepărtate, încât lumina lor nu ne-ar ajunge, n-am putea respira. Şi dacă nu respirăm suntem morţi. Tăcuţi şi morţi în conştiinţa universală.” – „Şi ofiţerii?” – „A! Pentru că purtăm stelele pe epoleţi?” – „Da.” – „Purtăm moartea pe umeri. Stelele sunt însă şi nişte călăuze.” – „Din credinţele vechi?” – „Da. Din faptele celor vechi.” -”Antici?” – „Şi mitologici.”» Textul, în întregul său, este profund, dar şi poetic, metaforic.
Născut la 30 martie 1965, în Agnita (Sibiu), Horia Muntenuş  este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Despre el, Vasile Gogea scrie: «Horia Muntenuş este un rebel. (…) Horia (…) este în primul rând un poet. Un nesupus, veşnic revoltat, insurgent, la nevoie chiar revoluţionar, veşnic pus pe mari tulburări ale ordinii (injuste, sclerozate, prea „încete”), anarhist cu vocaţia reprimată a ordinii morale şi estetice, perpetuu întemeietor de „mişcări”, îndrăgostit de Brâncuşi, Zamolxe şi alte mituri născătoare de noi „religii”, autor de volume de poezie, eseuri de hermeneutică şi mitologie, întemeietor de reviste literare, autor de manifeste literare (şi nu numai), „bătător” de medalii şi însemne, un boem intermitent – cu pauze de „cuminţire” şi „pocăinţă” în bibliotecă – gata de mari risipe, prieten şi „trădător” de prieteni, gata să stea până în zorii unei zile incerte alături de chiar maestrul pe care îl contestă.» (din volumul „Scriitori ai Transilvaniei – Dicţionar critic ilustrat”, alcătuit de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană şi Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.