15.000 de euro pentru fermele de semi-subzistenţă

0
589

Pînă acum, fermele de semi-subzistenţă au primit 1.500 de euro în fiecare an, timp de 5 ani. Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, fermele de semi-subzistenţă vor fi sprijinite din nou. Circa 10.000 de beneficiari vor primi cîte 15.000 de euro, sumă nerambursabilă, pe baza unui proiect la fel de simplu cum a fost cel de la Măsura 141. Suma de 10.000 de euro va fi acordată în 2 tranşe, 75% şi 25% după 3 ani. Scopul acestui ajutor este ca fermierul să treacă la o producţie comercială, pentru piaţă. Fermierii pot aplica pentru aceste fonduri europene prin intermediul Submăsurii 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Beneficiarii acestei măsuri de finanţare pot fi fermerii care deţin în proprietate sau folosinţă o exploataţie agricolă încadrată în categoria de fermă mică, pentru o perioadă de minimum 10 ani. Potrivit OJFIR Maramureş (tel. 0362860284), dimensiunea unei ferme mici este cuprinsă între 8.000 şi 11.999 SO (valoarea producţiei standard).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.