Ceva despre asediul Vienei

0
681

De cînd cu asaltul Europei de către sutele de mii de refugiaţi sau imigranţi (termenii sînt analizaţi la ONU), m-am gîndit şi la puţină istorie. Aceea care se mai repetă cîteodată, mai ales cînd nu are ima­ginaţie. Că mai avem şi o astfel de istorie care este crudă, dură, fără pic de umanism în ea. Aşa mi-am adus aminte de asediul Vienei. Actuala capitală a Austriei a fost asediată de două ori de turci. În 1529, în timpul lui Soliman Magnificul a avut loc primul asediu, fără succes, sultanul s-a retras după ce a pierdut peste 40.000 de soldaţi. Nu uit a spune episodul istoric că regatul Ungariei a devenit ţelul cuceririlor otomane. Nu se uită nici pînă în ziua de astăzi dezastrul de la Mohacs, care a pecetluit pentru un timp soarta Ungariei. În acea luptă a căzut Ludovic al II-lea, ultimul reprezentant al monarhiei ungare. Al doilea asediu al Vienei a avut loc în 1683, care era un ţel ideal pentru osmani. De ce Viena? Oraşul era situat la intersecţia drumurilor comerciale. Prin cucerirea ei s-ar fi deschis poarta Europei spre vest. Şi nu în ultimul rînd oraşele Salzburg şi Passau erau considerate un simbol al creştinătăţii apusene. La acest asediu au participat şi oşteni din Moldova şi Ţara Românească (vasali Turciei). Liga creştină, sub comanda regelui polonez Jan Sobieski, înfrînge oastea otomană cu tactica husarilor polonezi. Ca urmare a operaţiunilor militare din zonă s-au retras spre nord, mai ales din teritoriile  sîrbeşti, aproape o jumătate de milion de oameni. Acea deplasare forţată a rămas în memoria sîrbilor ca Marea Migraţie. Atunci s-au golit mai tot Kosovo şi cea mai mare parte a Serbiei medievale.
Austriecii au colonizat refugiaţii din Banat, Voievodina şi Croaţia. Regiunea s-a numit mai tîrziu Krajna. Marea Migraţie a sîrbilor se află la originea neînţelegerilor actuale din Serbia între creştini şi musulmani. Amintind  toate acestea, am dorit să aduc aminte că unele evenimente istorice au efecte pe termen lung. Nu putem glumi cu istoria. Tensiunea diplomaţiei între Budapesta şi Bucureşti mi se pare total neavenită acum. Replica ministrului maghiar de externe n-are cum să nu ne facă să ne gîndim la istorie: „Noi sîntem un stat vechi, cu peste 1000 de ani, care de-a lungul istoriei sale a trebuit să se apere nu doar pe sine, ci şi Europa, de multe ori. Aşa va fi şi acum, fie că ministrului român de externe îi place sau nu”. Subtil recurs la istorie. Cu o încărcătură puţin obraznică. Cum s-ar zice, voi ce aţi făcut? Noi, ungurii, am fost şi sîntem scutul Europei. Numai că un mileniu complicat nu poate fi concentrat într-o frază. Recitiţi despre asediul Vienei. Nu de împunsături avem nevoie. Credeţi că numai voi, politicienii, sînteţi îngrijoraţi? Noi, oamenii de rînd, am aţipit în acest timp? Cu fiecare zi care trece apar noutăţi. Unele şocante. Comisarul Johannes Hahn spune: „Scopul nostru este de a ajuta la stabilizare şi menţinerea speranţei refugiaţilor de a se reîntoarce în viaţă la casele lor, vorbim despre 20 de milioane de refugiaţi strămutaţi în vecinătatea apropiată a Europei”. O spune comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri. Se vede că fenomenul are mai multe necunoscute. Prin acest text am dorit să reamintesc că Europa a fost o obsesie pentru Răsărit, că fenomenul actual nu poate fi tratat cu aspirină. Între asediul Vienei şi asediul Europei se pot găsi asemănări. Chiar şi după atîţia ani. Ne-am adus aminte de graniţe, de armată, de apărare, de riscuri majore.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.