Condamnare la închisoare, pentru evaziune fiscală în formă continuată

0
5446

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a fost trimis în judecată J.I., pentru infracţiunea de evaziune fiscală. În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în calitate de administrator al SC T.D. SRL, în perioada ianuarie – martie 2010, a derulat operaţiuni economice cu SC A.I. SRL Baia Mare, în valoare totală de 39.039 lei, cu TVA aferent, fără ca veniturile obţinute să fie înregistrate în contabilitate, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, în sumă de 13.663 lei, reprezentând 6.246 lei impozit pe profit şi 7.417 lei TVA.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a recunoscut fapta şi a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Conform raportului de inspecţie fiscală, întocmit de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, cu toate că nu mai desfăşura activitate în mod constant şi nu mai conducea evidenţa contabilă, SC T.D. SRL, prin inculpatul J.I., a emis facturi, reprezentând prestări servicii efectuate pentru SC A.I. SRL Baia Mare. Astfel, s-a constatat că, în perioada  ianuarie – martie 2010, inculpatul, în calitate de administrator statutar al SC T.D.-SRL, a emis, în numele societăţii 10 facturi, către SC A.I.-SRL, în valoare totală de 39.039 lei, cu TVA aferent, în sumă de 7.417 lei, facturi care nu au fost evidenţiate în contabilitate, iar TVA-ul colectat nu a fost cuprins în jurnalele de vânzări şi în deconturile de TVA din lunile aferente emiterii facturilor fiscale. S-a concluzionat că, prin neînregistrarea în contabilitate a acestor venituri, s-a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 13.663 lei, reprezentând 6.246 lei impozit pe profit şi 7.417 lei TVA.
Audiat în cauză, inculpatul J.I. a recunoscut că a omis să înregistreze veniturile realizate în evidenţa contabilă, precizând că sumele încasate de la SC A.I. SRL le-a folosit pentru plata angajaţilor şi a cheltuielilor curente.
Situaţia s-a complicat pentru J.I., deoarece acesta a suferit anterior şi alte condamnări.
Prin sentinţa penală din 2011 a Judecătoriei Alba Iulia, modificată prin decizia penală a Curţii de Apel Alba Iulia, inculpatul J.I. (fost J.V.I.) a fost condamnat la pedepsele de 3 ani închisoare şi de 3 luni închisoare (pentru infracţiuni comise în cursul anului 2006), dispunându-se contopirea pedepselor în cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 861 şi 862 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Inculpatul a fost condamnat şi prin sentinţa penală din 21.10.2014 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Cluj, la pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 4 luni închisoare şi 8 luni închisoare (pentru infracţiuni comise în perioada martie 2007- decembrie 2008), contopindu-se pedepsele în cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare.
Avînd în vedere toate acestea, instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpatul J.I. (deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea altei pedepse, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală), la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală din 2011 a Judecătoriei Alba Iulia, descontopeşte pedeapsa în componentele de 3 ani închisoare şi 3 luni închisoare şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Baia Mare, să plătească Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, despăgubiri în sumă de 13.663 lei (reprezentând 6.246 lei impozit pe profit şi 7.417 lei TVA) cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente până la achitarea debitului şi 700 lei cheltuieli judiciare.
CURTEA DE APEL CLUJ a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul J.I. împotriva sentinţei penale din 04.06.2015 a Tribunalului Maramureş şi îl obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.