Succes al epigramiştilor

0
510

În buna tradiţie a „Asociaţiei Epigramiştilor Clujeni SATIRICON”, care editează un volum după fiecare ediţie a Festivalului Naţional ETERNA EPIGRAMĂ, a apărut recent volumul de după ediţia de anul trecut, intitulat „LASĂ-MĂ SĂ TE LAS”, titlu care a fost şi tema obligatorie a concursului de epigrame. Au participat şi opt epigramişti maramureşeni – din păcate mai puţini ca altădată -, cuprinşi în volum cu 28 de epigrame, ceea ce reprezintă un succes. Redăm în cele ce urmează câte o epigramă a fiecărui concurent maramureşean, la tema impusă ori la cele libere: Dilemă la propunerea indecentă: //Iubitule, nici nu ştiu, zău,/ Dilema asta mă reţine:/ Să nu te las îmi pare rău,/ Iar să te las îmi pare…bine. (Ioan FÂRTE); Bumerangul milei: //Că nu l-ai lăsat să moară,/ E din firile-omeneşti;/ Ce urmează-o să te doară:/ Nu te lasă să trăieşti! (Viorica GĂINARIU); Un demnitar: //Acuma i s-a pus sechestru,/ Fiind pe bune acuzat,/ În şpagă este un „maestru”,/ Dar mâine fi-va achitat. (Smaranda IUGA); Tăcerea: //O femeie care-i aptă/ Dacă este şi deşteaptă,/ Ştie când e caz să tacă,/ Dar nu poate să o facă. (Mircea MICLE); Condiţia ideală: //Situaţia e roză/ Şi câştigul e cu spor,/ Când există-o simbioză/ Între hoţ şi procuror. (Lucian PERŢA); Mai sunt probleme…: //Nu voi scrie epigrame/ Ce la urne dau bătăi,/ Însă nu ştiu ce mă cheamă/ Să votez şi eu cei răi. (Toma ROCNEANU); Schimb de experienţă: //Dus la muncă unde-apucă,/ La străini, românu-i fleţ,/ Iar străinul, mai isteţ,/ Vine…şi-uită să se ducă. (Ioan ŞIMAN); În căsnicie: //Duc o viaţă minunată/ Şi au casă cu temei,/ Nu se-nşală niciodată/ Când fac dragoste-ntre ei. (Vasile ŢINCAŞ).

Mircea MICLE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.