Sportiva Nicoleta Sovarschi, legitimată la CSŞ Baia Sprie, va participa, în perioada 12-21 februarie, la Jocurile Olimpice de Tineret de iarnă – schi fond, care se desfăşoară în oraşul Lillehammer din Norvegia.
Competiţia se află la a doua ediţie şi se adresează sportivilor cu vîrste cuprinse între 15 şi 18 ani. Printre cele 71 de naţiuni care vor participa la cele 15 discipline sportive programate se numără şi România, care se va deplasa la această ediţie cu un lot care cuprinde 22 de sportivi.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat lotul naţional care va participa la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret, printre care se numără şi sportiva Nicoleta Sovarschi, la proba de schi fond.
Şapte ţări vor debuta în cadrul JOT de iarnă: Columbia, Israel, Jamaica, Kenya, Malaysia, Portugalia şi Timorul de Est.
De remarcat este designul medaliilor acestei ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret, care au fost realizate de un român, maramureşeanul Ciprian Burzo, în vîrstă de 20 de ani, cîştigătorul concursului lansat de organizatori, la care s-au înscris peste 300 de propuneri din 65 de ţări.
Torţa olimpică a fost aprinsă pe data de 1 decembrie 2015 în Olimpia Antica, conform tradiţiei care datează încă din 1896. Prima destinaţie a fost Parlamentul Norvegiei, pe 2 decembrie. Defilarea torţei olimpice a început pe 11 ianuarie în „oraşul aurorelor boreale” şi traversează fiecare judeţ al Norvegiei, fiind organizate în total 21 de evenimente în cele 19 judeţe.
În cadrul ceremoniei de deschidere, torţa va pătrunde în arenă, purtată de Marit Bjorgen, de zece ori medaliată olimpică, şi de A.S.R. Prinţesa Ingrid Alexandra a Norvegiei.
Sportiva Nicoleta Sovarschi este elevă la Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic şi legitimată la secţia fond din cadrul clubulului, fiind pregătită de profesorii antrenori George Scurtu şi Marin Ananie, sub coordonarea d-nei prof. Andreea Toma.