“Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt!”

0
623

Pentru fiecare cetăţean locuinţa este spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală.
Pentru a aduce în atenţia cetăţenilor importanţa propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce priveşte furturile din locuinţe, Poliţia Română în parteneriat cu Groupama Asigurări desfăşoară, în perioada martie – septembrie 2016, la nivel naţional, campania de prevenire a furturilor din locuinţe “NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT!”.
În acest context, poliţiş­tii maramureşeni au fost prezenţi în mai multe zone de pe raza municipiului Baia Mare, pentru a informa cetăţenii cu privire la modalităţile de prevenire a unor astfel de furturi.
Deşi, în ultimii ani tendinţa a fost una descrescătoare (de la 35.150 de furturi din locuinţe la nivel naţional în 2012, 31.040 în 2013, 29.925 în 2014, la 28.442 în 2015), prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului rămâne una dintre priorităţile Poliţiei Române.
Principalele condiţii care au favorizat furturile din locuinţe sunt reprezentate de: împrietenire, uşă neasigurată, escaladare – multe din ele fiind urmare a ferestrelor lăsate deschise.
Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuinţă, poliţiştii maramureşeni vă recomandă:
• nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie;
• dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu le lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului;
• nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care, susţinând că sunt reprezentanţii unor instituţii, nu pot face această dovadă;
• evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon sau în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat;
• nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveţi încredere şi care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită;
• nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare;
• bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate;
• achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.