Prima Împărtăşanie Solemnă în parohia „Sfânta Cruce”

0
723

Parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare a trăit un moment intens de sărbătoare prilejuit de faptul că treisprezece copii au primit Prima Sfântă Împărtăşanie Solemnă. Este rezultatul unei lungi perioade de pregătire asupra realităţii Sacramentului Spovedaniei şi Împărtăşaniei, a conştientizării faptului că Isus a rămas în mijlocul nostru prin intermediul Trupului şi Sângelui Său. De pregătirea copiilor s-au ocupat pr. Simion Ilieş şi d-na prof. Pop Valeria.
Liturghia a fost celebrată de către pr. paroh Simion Ilieş, împreună cu pr. Emil Costin şi pr. Ioan Dunca (din Eparhia de Lugoj).
sf_cruce_1_impartasanie_2În cuvântul său de învăţătură, părintele paroh a vorbit despre modul în care întâlnirea lui Isus cu femeia samarineană (evanghelia duminicii) ne revelează faptul că Isus este adevăratul izvor de apă vie care se revarsă asupra noastră prin intermediul Harului sfinţitor şi ajutător, precum şi prin intermediul Sfintelor Sacramente, în special al Sfintei Euharistii. „Şi copii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii sunt beneficiari ai acestui har. Dar pentru a putea sa ne bucurăm de aceasta şi să devenim şi noi izvoare de apă vie, trebuie să ne pregătim în permanenţă pentru întâlnirea cu Isus în Sfânta Împărtăşanie. Responsabilitatea pregătirii revine atât Bisericii publice, cât şi celei domestice, de acasă. Sacerdoţii, profesorii, dar şi părinţii sunt datori să se ocupe de pregătirea permanentă a copiilor pentru a se forma ca oameni buni, dar mai ales ca şi creştini buni”, a afirmat părintele Ilieş.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, copii au primit câte un cadou simbolic din partea părintelui paroh, iar apoi, împreună cu părinţii, profesorii şi preoţii prezenţi au avut parte de o agapă frăţească, un moment de socializare şi împărtăşire a emoţiilor ce i-au încercat pe parcursul ceremoniei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.