A murit Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, mare personalitate a lumii contemporane

0
473

Acest evreu de renume internaţional este fiu al Sighetului. S-a născut în anul 1928, 30 septembrie, într-o casă situată pe str. Dragoş Vodă, colţ cu str. Tudor Vladimirescu. Astăzi, casa este Muzeul culturii evreieşti din Maramureş, respectiv Casa Memorială Elie Wiesel. Casa este modestă ca dimensiuni, dar specifică burgurilor central europene de la finele secolului al XIX-lea. Părinţii erau comercianţi, casa având prăvălie la stradă. În zilele de târg de ţară (prima zi de luni din lună) la Sighet veneau românii de pe toate văile Maramureşului. Cei sosiţi noaptea cu căruţele se adăposteau şi în curtea casei Wiesel, unde erau primiţi şi ospătaţi.
Copilul Eliezer a fost crescut în spiritul tradiţiilor evreieşti, un accent special punându-se în familia Wiesel pe educaţia religioasă. A copilărit în cadrul comunităţii evreieşti, dar împreună cu copii de români, maghiari, ruteni şi germani, naţionalităţi care formau comunitatea cosmopolită a Sighetului. După încorporarea Maramureşului la Ungaria horthystă (diktatul de la 30 august 1940, Viena) până la deportare, primăvara anului 1944, copilul adolescent Elie Wiesel trăieşte cu înfrigurare evenimentele, neînţelegând ce se întâmplă. Învaţă la şcoală în limba maghiară, unde i se impune cultura maghiară, apoi la „heider” în limba idiş. Tânărul Eliezer studiază încă de pe acum Tora, Talmudul, precum şi „învăţăturile mistice ale Hasidismului şi ale Cabalei” – iată o perspectivă de viaţă dedicată învăţăturii încă din copilărie.
În celebra carte „Toate fluviile curg în mare…” copilul Eliezer vine acasă în grabă pentru a împărtăşi familiei vestea … Pe care autorul cărţii cu maturitatea şi experienţa celor trăite o prezintă astfel: „A venit ruptura. Nu războiul, ci mai rău decât războiul: nimicirea. 19 martie 1944. Ieremia şi Iov ar spune: Ziua aceea afurisită fie. Zi de blestem, de urgie şi de doliu, de ce a venit pe lume? Cine a zămislit-o? De ce a fost însemnată cu o stea de cenuşă? De acum înainte existenţa noastră va fi ritmată de destinul vrăjmaş, de umbrele lui, de vuietul lui şi de vâlvătăile lui…”.

Elie Wiesel semnează  în cartea de impresii
Elie Wiesel semnează
în cartea de impresii

Evenimentele se succed cu repeziciune, ghetourile, începutul deportărilor.
Copilul Elie Wiesel, în vârstă de 15 ani, împreună cu întreaga familie, părinţii – tatăl Solomon şi mama Sara, cele trei surori – cea mai mică Ţipoca şi bunicii, alături de evreii sigheteni (circa 15.000), şi ceilalţi din Maramureş în total aproximativ 38.000, au fost deportaţi în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau. Aici îşi va pierde mama şi sora Ţipoca, iar mai târziu, în lagărul de la Buchenwald, îşi va pierde şi tatăl.
Tânărul Eliezer trăieşte cu intensitate şi cu groază crimele din lagărele de exterminare care-l vor marca pe toată viaţa. În primul său roman „Noaptea” scrie: „N-am să uit niciodată noaptea aceea, prima noapte de lagăr, care mi-a preschimbat viaţa într-o singură noapte lungă, de şapte ori blestemată, de şapte ori zăvorâtă. N-am să uit niciodată fumul acela. N-am să uit niciodată feţişoarele copiilor ale căror trupuri le-am văzut arzând, transformate în ghirlande de fum sub cerul albastru şi mut. N-am să uit niciodată acele flăcări care mi-au mistuit pentru totdeauna credinţa… N-am să uit niciodată clipele acelea care mi-au ucis sufletul, mi l-au ucis pe Dumnezeul în care credeam şi mi-au preschimbat visele în ţărână”. Şi n-a uitat. Toată viaţa şi-a dedicat-o pentru ca omenirea să înţeleagă marea tragedie a holocaustului, să nu uite ce li s-a întâmplat evreilor la mijlocul secolului al XX-lea.

Din cărţile lui Elie Wiesel expuse în muzeul  sighetean
Din cărţile lui Elie Wiesel expuse în muzeul sighetean

După eliberarea din lagăr (aprilie 1945) Elie Wiesel pleacă în Franţa unde studiază filosofia la Universitatea Sorbona. Cel care-l determină să scrie despre marea dramă a evreimii este laureatul Premiului Nobel François Mauriac. Pleacă în SUA şi din anul 1949 devine corespondent al ziarului israelian Yediot Aharonot. În anul 1956 debutează cu romanul „Un di Velt hot geschivingn” (Şi lumea a tăcut) tradus în limba franceză şi publicat cu titlul „La nuit”, François Mauriac scriindu-i prefaţa.
Cărţile pe care le publică (peste 40 de titluri), conferinţele internaţionale, intervenţiile în presă îl propulsează pe acest concetăţean al nostru, sigheteanul Elie Wiesel, pe plan mondial, recunoscându-i-se meritele. Este gratulat de cele mai importante instituţii ştiinţifice şi culturale ale lumii. Astfel, 55 de universităţi i-au decernat titlul de Doctor Honoris Causa, primeşte Premiul Bordin al Academiei Franceze, Premiul Medicis, Premiul Literar Internaţional pentru Pace (dat de Academia regală din Belgia) etc. În 1986 este încununat cu Premiul Nobel pentru Pace.
im-(7)Elie Wiesel a fost un mare romancier dar şi un eseist de prestigiu şi memoralist consacrat. Stau mărturie zecile sale de cărţi traduse în limbile lumii şi apărute pe toate continentele. Ţara noastră l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie „Steaua României”, iar oraşul său natal l-a făcut „Cetăţean de onoare” şi i-a consacrat memoria prin Muzeul Culturii Evreieşti din Maramureş, organizat în casa proprie care a devenit Casa Memorială Elie Wiesel.
Am avut onoarea să-l cunosc personal pe acest Mare Om. Am câteva scrisori de la El, pe care le păstrez cu sfinţenie.

Elie 1Laudatio la acordarea titlului de cetăţean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei nr. 31 din 22 iulie 1994

Vizita Domnului Elie Wiesel în municipiul nostru ne onorează şi ne aduce aminte.
Ne onorează deoarece este Omul născut la Sighetu Marmaţiei, care prin suferinţa şi munca sa, prin talanţii primiţi de la Dumnezeu şi prin voinţa de nezdruncinat a răzbit până în cercurile cele mai înalte ale intelectualităţii lumii contemporane. Recunoscându-i opera, puterea de penetrare în conştiinţa umană a acesteia, calităţile de dascăl, cele mai înalte academii, celebre universităţi îi acordă înalte titluri. Astfel este doctor Honoris Causa al Universităţii Zale, titularul catedrei de ştiinţe umaniste a Universităţii din Boston, laureat al Premiului Bordin, acordat de Academia Franceză, al Premiului oraşului Paris, al Premiului Medicis, al Premiului literar internaţional acordat de Academia Regală din Belgia.
Numele său este gravat alături de al altor 11 personalităţi de rang înalt pe soclul Statuii Libertăţii de la New York, iar Congresul american i-a decernat Medalia de Aur.
Scriitor şi pedagog, talentat muzician şi mare orator, Elie Wiesel şi-a dedicat toată viaţa pentru cauza nobilă a libertăţii umane. Cele peste 18 cărţi pe care le ştim sunt mărturii peste secole de viaţă şi suferinţă, de optimism şi de libertate, de pace şi linişte. Acestea şi întreaga activitate în spiritul umanităţii i-au adus Premiul Nobel pentru Pace.
Deci, personalitatea lui Elie Wiesel şi prezenţa sa în Sighetu Marmaţiei ne onorează şi ne aduce aminte. Da. Prin cărţile Sale, prin conferinţele Sale, ne aduce aminte de ororile săvârşite de „Europa Civilizată” la mijlocul secolului al XX-lea împotriva propriilor ei fii, ne aduce aminte că „omul este lup pentru om” cum spune proverbul latin şi că astăzi, mai mult ca oricând, omenirea are nevoie de pace.
Ne aduce aminte că noi, cei care trăim în acest municipiu trebuie să fim demni şi mândri de fiul acestui loc, care, iată, a devenit fiul Pământului.
Propunem Consiliului Municipal Sighetu Marmaţiei acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” Omului Elie Wiesel.
Sighetu Marmaţiei – 20 iulie 1994
Mihai Dăncuş – Directorul Muzeului Maramureşului

Casa Wiesel (2)Închei aceste idei dispersate despre Elie Wiesel cu gândurile exprimate cu ocazia vizitei la noi:
„Ei da, mi-ar plăcea să mă întorc pentru ultima dată la Sighet. Ca să scriu acolo ultimele pagini. Ca să evoc acolo, pentru ultima oară, nopţile mele, cele cu vise şi cele fără vise, plimbările mele matinale, hoinărelile mele, pasiunile mele interzise, ambiţiile mele copilăreşti. Mi-ar plăcea să recit acolo rugăciunile uitate.
Aş vrea să mai stau la fereastră la mine acasă şi să-i petrec tăcut cu privirea pe ţăranii morocănoşi, pe şcolarii zeflemişti, mi-ar plăcea să urmăresc cortegiul mut al fantomelor”.
N-a fost să fie.
Mihai Dăncuş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.