Calificare în Final Four

0
95

CS Minaur Baia Mare – CSM Focşani 28-26 (25-25; 14-14)
După loviturile de departajare s-a decis ultimul sfert de finală din Cupa României la handbal masculin. Norocoasă a fost CS Minaur Baia Mare, care s-a calificat în semifinale în detrimentul celor de la CSM Focşani, scor 28-26 (25-25, 14-14).
Cu multe absenţe şi cu o oboseală accentuată, formaţia antrenată de Alexandru Sabou a întâmpinat mari dificultăţi în disputa de miercuri seara, de pe teren propriu, însă şi în aceste condiţii cei care au intrat în teren au scos-o la capăt.
Mare parte din meci s-a mers cap la cap, singurul moment în care tabela a indicat o diferenţă de 3 goluri consumându-se în minutul 40 – 21-18 în favoarea băimărenilor. În rest, a fost egalitate şi la pauză şi la final, meci care s-a decis în urma aruncărilor de la 7 m.
La Minaur au marcat Kozakevych, Botea şi Kotrc şi a ratat Nagy, iar în tabăra adversă s-a remarcat doar Roşu, aruncările expediate de Marijanac şi Makrishin fiind parate de Terekhov, iar Golea a trimis peste poartă.
• Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. • Arbitri: Ionuț Marian Cazan – Gesur Suliman (București). Observator FRH: Ion Aldica (Bistrița). • Aruncări de la 7m: 3-1 (transformate: 2-1; a ratat L. Sabou). Minute de eliminare: 10-10 (în min. 57, Rață a fost descalificat).
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov 12 intervenții), Buzogany (2 intervenții) – T. Botea 4, Kotrc 4, Mollino da Silva 4, Kozakevych 4 (2 din 7 m), Vujovic 3, Nagy 3, Fotache 1, L. Sabou 1, Ardelean, Vl. Pop. Nu au jucat: Chiș, Racolța, Barbul, Bera. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.
• CSM Focșani: Bucătaru (4 intervenții; a marcat un gol), Cloșcă (7 intervenții), Marocico – Makrishin 8, Yasar 5, Rață 4, Marijanac 3 (1 din 7 m), Golea 2, Miroiu 1, Trkulja 1, Pavlov, Mocanu, Lazoreac, Roșu, Eros. Antrenori: Dalibor Cutura, Marko Isakovic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.