Sarasău va fi, sâmbătă, 10 octombrie, primul popas al proiectului itinerant „Drumul Satelor Vii”, o inițiativă prin care tradițiile, oamenii și viața satului maramureșean sunt aduse din nou în centrul atenției.
Evenimentul este organizat de Asociația Ancestral, împreună cu Victoria Bledea (Laura Hybris) și Asociația Etnoculturală „Leagăn de Dor”, cu sprijinul Primăriei Sarasău și al Școlii Gimnaziale. Activitățile se vor desfășura la Centrul de Informare Turistică, începând cu ora 10.00.
Ziua va începe cu o serie de ateliere în care participanții vor putea descoperi sau redescoperi meșteșuguri tradiționale: vopsirea lânii, pictura pe sticlă, cusutul, țesutul și împletitul. Organizatorii își doresc ca aceste activități să fie mai mult decât simple demonstrații și să îi apropie pe oameni de lucrurile făcute odinioară cu mâinile și cu răbdare.
Unul dintre momentele importante ale zilei va fi „Masa Satului”, programată la ora 13.30. Localnicii sunt invitați să vină cu bucate pregătite acasă, pentru ca masa să devină un adevărat moment de întâlnire și de socializare. Ideea este una simplă: fiecare aduce ceea ce are mai bun, iar împreună se formează o masă a întregii comunități.
Seara, de la ora 20.00, participanții sunt invitați la „Focul Satului”, unde va avea loc premiera filmului documentar „Sarasău – Rădăcinile Satului Viu”. Filmul este realizat pornind de la poveștile și chipurile oamenilor din localitate, surprinși în propriile gospodării și în viața lor de zi cu zi.
Evenimentul se va desfășura pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 10.00 și 22.00, iar intrarea este deschisă comunității.



























