Maramureșul a pierdut, de-a lungul deceniilor din 1989 încoace, șanse uriașe de a deveni un Paradis turistic. O Grădină a Maicii Domnului, că tot se poartă expresia. Nu negăm faptul că povestea e și dinainte, tot ce nu a convenit regimului comunist, în materie de istorie și povești maramureșene, a fost ascuns sub preș.
Câmpul Tătaru, emblematic și pustiu
Nu știm cât e de reală povestea numelui, dat aparent de o mare bătălie a maramureșenilor cu tătarii, acolo, ba Piatra Roșie ce străjuiește drumul spre Izvoare ar fi devenit așa de la sângele vărsat. Dar avem aici unul dintre cele mai frumoase locuri din Maramureș, Pășunea/Câmpul Tătaru din munții Igniș-Gutâi. Imensă, una din cele mai mari din țară, se spune, dar fiind împărțită între Desești, Giulești, Ocna Șugatag și Săpânța, nu i se știe suprafața exact. 
Din câteva locuri, cum e „heliopadul” – cercul de la capătul asfaltului de la urcarea din Sat Șugatag, se vede perfect, cu sute de hectare, rezervații, blocurile părăsite. Și da, fără urmă de viață, toate turmele de animale de odinioară au plecat de mult, câtă vreme pășunea arsă arată ca o savană din cărțile lui Karl May. De acolo, vezi Gutâiul, Ignișul, din alte locații vezi satele de pe Valea Marei. Din alta Sighetul de sus, cu Valea Tisei. Imaginați-vă acum pășunea cu drumuri bune de tot, fie ele pietruite, deși e traversată de un drum județean, atenție(!!!!), și plină-ochi de stâne, pensiuni, cu lacul Runcu plin și cu sporturi nautice aferente. Primul loc uitat.
Foste băi și izvoare minerale
Salutăm investiția pentru redeschiderea Băilor Coștiui. La fel a celor de la Dragomirești. Bravo! Doar că ne amintim de altele, pierdute definitiv, la Cărbunari, Călinești, la care se adaugă ape minerale de aiurea, nefolosite. De la Poiana Botizii, Stoiceni, Băiuț, Baia Borșa etc. Încercați să vă imaginați un circuit turistic, o „cură” de băi și de ape minerale de-a lungul și de-a latul Maramureșului. Așa arată o ofertă turistică…
Drumuri dispărute, uitate
Baia Sprie a încercat să pună în valoare Drumul Măriuții, turistic vorbind, drept cărare. E aproape imposibil de pus în valoare, datorită zonei de graniță, drumul lui Mackensen, construit în Primul Război Mondial de armatele germane și maghiare, cu lagăre de muncă. Greu de refăcut Drumul Tereziei de la Groșii Țibleșului, pe care plecau care cu cărbune de la bocșării către cuptoare și oțelării de la Lăpușul Românesc. Acum imaginați-vă că le-am redeschide, fie doar turistic, cu obiective machete sau chiar și marcate cu lasere, cu margini 3D. Ar fi ceva de văzut, nu?
Căile plutașilor
Plutăritul a dispărut cu totul din Maramureș. Ultima redută era la Remetea Chioarului, de unde veneau lemne pe râu în jos, însoțite de oameni cu țapine. Nu mai vin. E drept, și râul e minuscul, până-n glezne. La fel, pe Bistrița Aurie ce izvorăște din Șaua Știol, dintre Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava. Dar cel mai impresionant traseu era cel gândit de țipțerii de pe Vaser, cu baraje ce dădeau drumul unei viituri controlate, pe care plecau la rând cu buștenii spre Vișeu, apoi spre Sighet și poate mai departe. Ce imagine, ce poveste, câtă îndrăzneală! Știm, sunt scăzute debitele, major. Dar la anume momente, fie și pentru turiști, în luna mai după ploi, apariția plutelor de bușteni cum se mai practică în Suceava, ar fi o atracție absolut simpatică și de mare notorietate!
Căi ferate devenite istorie
Știm că nu le putem reînvia, nu mai au importanță economică. Dar turistice ar putea fi. Sau măcar cu mașina 4×4 pe fostele terasamente, cu amintirile aferente. Am avut căi ferate înguste la Mara spre Runcu, de la Sighet spre Rona, la Săpânța, la Firiza Blidari. A rămas vizibilă calea ferată Borșa-Vișeu, nefolosită, în plină zonă turistică. A rămas schițată, ca o amintire, calea ferată furată dintre Baia Mare și Baia Sprie. Au rămas povești despre calea ferată din Fisculaș spre Târgu Lăpuș. A rămas terasament la Rona de Sus, de la Coștiui. Și altele. Sus în Rodnei una militară, mutată pe Vaser se pare. Câteva din rutele de cale ferată amintite ar fi putut deveni drumuri turistice gata schițate, protejate, puternice. Fie și de 4×4.
Foste fabrici, glorie apusă
Unele au fost șterse de pe fața pământului, devin proiecte imobiliare sau câmpuri de fotovoltaice. Au făcut istorie, au schimbat harta economică a Maramureșului. Fabrica de morfină de la Vișeu. Combinatul Phoenix cu a sa istorie zbuciumată, cu blestemul acela, de la fabrică pornită de doi frați evrei, la ruină populată de romi, undeva la mijloc maxima ironie: pe câmpul din spatele combinatului fusese lagăr de triere a evreilor, trimiși spre lagărele de exterminare. Fabrici de confecții, de tricotaje. Apropo, băimăreni iubitori de istorie amintesc alt destin trist, al fabricii de tricotaje din Baia Mare. Știați că inițial a fost spital militar, al Crucii Roșii Maghiare? Era de fapt școală de fete, evacuată în Primul Război Mondial. Apoi, fabricile de sticlă din Baia Mare și Fărcașa, pierdute pe drum de economia capitalistă. Nu vorbim de mine, deși istoria noastră nu ar trebui să fie nedreaptă, să nu amintim doar de mineritul exagerat, furibund, din perioada comunistă, cât de cel anterior. De povestea marelui proprietar Pocol, bună de roman de-al lui Jokay Mor. De aproape falimentul său și de găsirea în ultim moment a unui zăcământ imens de aur, o pepită ce i-a adus bogăția și apoi celebritatea. Imaginați-vă o hartă a fostelor fabrici a Maramureșului, cu o minimă șansă de vizitare, așa ruine cum sunt. Cu guri de mină. Cu fabrici (de)căzute. Istorie, nu?
Alte și alte scăpări
De exemplu, nu există localizarea câmpurilor de luptă din Maramureș, niciun cuvânt scris, cel mult ici-colo un monument trist. Nu știm exact unde au fost luptele cu ucrainenii de la Cămara, probabil pe groapa de gunoi. Nu știm exact locurile luptelor de retragere a Armatei germane din calea Armatei Roșii de pe Valea Vișeului, de pe Culmea Prelucilor, de la Valea Chioarului. Știm doar de cazematele și de linia de front a Primului Război Mondial de pe Prislop de la Borșa, atât. De lagărul de la Copilaș, dar nu îi știm locația exactă. Nu știm încă procentul de adevăr și cel de propagandă de la luptele cu tătarii de la Cavnic, Bârsana sau Pasul Prislop. Însă toate la un loc ar da un traseu turistic superb, ce ar bate orice altă idee de a vizita Maramureșul. Adăugați locații de pe muntele Hudin, ori de la Baicu, unde au stat partizanii anticomuniști. De Culmea Codrului, asemenea. Adăugați chiar locul de la Valea Albă de pe Gutâi, de la celebrul jaf căruia i-am fost contemporani. Este că avem povești? Este că nu trebuie să ne bazăm pe poarta de lemn, pe fusul cu zurgălăi (deși dacă i s-ar detalia și funcția de chiuretă, plus readucerea în atenție a bumbăcariței de pe tăuri ca fiind primul tampon moroșenesc… ar avea substanță, nu?) și pe horinca tare de amorțit turiștii?
