Un om norocos

0
570

La începutul acestei luni, iulie, Octavian Paler ar fi împlinit nouă decenii de viaţă. Pînă a trăit a fost prezent şi incomod. A experimentat două regimuri politice. În cel dinainte a urcat pe trepte de luat în seamă. De unde a fost, nu a făcut altceva, decît să privească mai limpede peisajul: social, cultural, politic. Nici în cel de-al doilea nu a fost uitat. Puţini şi-au mai adus aminte de Octavian Paler. Nu jelesc uitarea lui pămînteană, deoarece ideile îi circulă pe unde trebuie. Din bucătărie în dormitor, din cafenele la masa de scris. Am avut o şansă ca în primele luni după absolvirea Facultăţii de Ziaristică să lucrez la ziarul pe care-l conducea Octavian Paler. L-am întîlnit în consilii de redacţie dar şi în cercul maramureşeanului Pop Simion. Cu care a împărţit multe bucurii dar mai ales dureri. La început mi s-a părut ursuz şi antipatic. După intrarea în dialog simţeam că avea idei subterane. Avea sentimentul că reprezintă morala în viaţa politică. Era un vanitos. La o masă de la Uniunea Scriitorilor – unde venea extrem de rar, am avut bucuria să fiu de faţă cu o parte din puţinii lui prieteni. Eu eram pe un scaun de lîngă colonadă. Cum rostul meu era, pe atunci, să ascult, să învăţ, prietenul Valentin Hossu-Longin mă îndeamnă să scriu ce spune mai ales Octavian Paler. Fără sfială, aşa am făcut. Cu un alt prilej i-am mărturisit fapta discretă. „Să vă citesc ce am reţinut din spusele dumneavoastră, domnule Paler?”, l-am întrebat. „Nu, mi-a spus, să-ţi fie de folos”. Şi iată că îmi sînt de folos acum, stimaţi cititori. Acum le-am topit cu alte gînduri ale eseistului care parcă se sublimează într-un fel fericit.
Mi-a rămas în minte o idee de care trebuie să ţinem seama: primul lucru care s-a privatizat în România este interesul naţional. Ori: „dacă îţi iubeşti ţara eşti pedepsit”. Ba mai mult: este o modă vicioasă de a-ţi huli ţara. Unii spun, şi Paler le-a spus numele că această ţară nu merită iubită! Aşa că marea problemă a societăţii româneşti este lipsa de patriotism. Aici nu am fost de acord cu dînsul. Mi-a spus: „Dumneata crezi ce vrei, mi-a spus, dar mai ai vreme să te convingi”. Şi a avut în mare parte dreptate. El, ţăranul român din Lisa, şi-a asumat meseria de scriitor. Cu fervoare şi onestitate. Niciodată nu s-a regăsit în lumea agresivă. Căuta miracolul lumii. Uneori chiar l-a aflat. Ni l-a dăruit în splendide cărţi. De ce vă este teamă domnule Paler? A răspuns în felul lui: „Mai mult decît de Dumnezeu, mă tem de absenţa lui Dumnezeu”! Ştia foarte bine că omul rezistă la multe în viaţă. Dar cîteodată îl doboară golul din jur. Am trăit un scurt timp viaţa de redacţie sub Octavian Paler. Dar mai bine ar putea să vă spună confratele Radu Piciu. Eu am simţit o eliberare a limbajului şi a tematicii ziarului în vremea aceea. Am şi acum un articol văzut de Paler pe care mi l-a dat să-l refac. Lucram la secţia cultură iar şeful de secţie, Boris Buzilă, nu ştiu de ce l-a pus pe masa şefului cel mare. Aşa am ajuns în biroul lui. Doamne ce grijă avea de curăţenia limbii române. Se spune că şi-a dat demisia de la „România liberă” din cauza unei virgule dintre subiect şi predicat. Unii l-au numit un Cioran întors pe dos. Alţii un Malraux al timpului nostru. Pentru mine a rămas un Don Quijote. Care a făcut experienţe pe timpul istoric în care a trăit. Deşi ne-a dăruit scepticismul ca formă de cunoaştere a lumii a fost un om norocos. (Are şi un roman cu acest titlu). Care ştia că nu există abisuri fără înălţimi. Eu fiind un admirator al Sfinxului, mi-a plăcut spusa lui Paler: a dansa pe vulcani nu e neapărat o dovadă de curaj. Adevăratul curaj este să rămîi în faţa Sfinxului. Citiţi-l! Veţi fi oameni norocoşi!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.