Bilete de tratament rămase nevalorificate

0
381

În această lună sunt organizate două serii de tratament pentru pensionarii maramureşeni. Cea de-a 14-a serie începe în 10 septembrie, iar cea de-a 15-a, în 26 septembrie. Pentru prima parte a lunii septembrie, Casei Judeţene de Pensii Maramureş i-au fost repartizate 349 de bilete din care au rămas nevalorificate 5, respectiv 3 pentru staţiunea Sângeorz Băi şi câte unul pentru Govora şi Vatra Dornei. În schimb, pentru sejurul din 26 septembrie, au fost alocate 293 de bilete şi au rămas nerepartizate 41, respectiv la Bizuşa – 20 bilete, Băile Olăneşti – 10, Buziaş – 4, Sângeorz – 3, câte 2 în staţiunile Eforie Sud şi Saturn şi unul la Mamaia. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş pentru a solicita biletul în staţiunea dorită. În acest an sunt organizate 19 serii de tratament, ultima va începe în 29 noiembrie. Până la această dată au fost înregistrate aproape 8.000 de cereri din partea pensionarilor maramureşeni şi au fost valorificate aproape 4.000 din cele 4.150 de bilete primite în Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.