Nu a trecut multă vreme de când ambasadorul american la Chişinău a răsucit cuţitul în rana istoriei. Ne-a sfidat acel James Pettit, a spus-o fără nici o reţinere că “România nu e Moldova”. E drept, după cîteva zile şi-a cerut pe ocolite palide şi îmbîrligate scuze. Dar făcuta a fost făcută. Ne-a pus serios pe gînduri pe românii de pe cele două maluri ale Prutului. După o săptămînă Transnistria a fluturat decizia independenţei. Adică o întoarcere pe faţă spre Rusia. Nu ne-am liniştit bine că ambasadorul american la Bucureşti s-a fotografiat la Sfântul Gheorghe cu steagul secuiesc. Ploaie de comentarii. Răbufniri din rărunchii trecutului apropiat. Nervi încordaţi care nu pot fi cuprinşi în cuvinte. Dar să o iau cu calm după atîta furtună mediatică. Se înscrie în fişa postului unui ambasador să facă deplasări în ţara în care îşi îndeplineşte misiunea. Mai anii trecuţi un ambasador american îşi făcea dese drumuri prin Maramureş. Hans Klemm a ales să meargă şi la Sfântu Gheorghe. Foarte bine, zicem noi, să cunoască starea oamenilor de acolo: maghiari, români şi de alte naţionalităţi. Numai că Excelenţa Sa a dat mîna şi gîndul cu mai marii judeţului şi oraşului. Ce le-a spus ambasadorul nu a ajuns la urechile naţiunii române. S-a ales cu o fotografie cu patru demnitari, evident şi ambasadorul american lîngă ceva, care se spune că este steag secuiesc. Fotografia a fost pusă pe Facebook (unde în altă parte?) însoţită de un mesaj care nu mi se pare întîmplător nici diplomatic. Primarul Arpad Antal scrie: “Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect a autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez că acest steag a fost folosit pentru prima dată în 1599, cînd secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”.
Cît aş fi de îngăduitor cu apucăturile unor exaltaţi (cum am fost şi cu acel Barna care a spînzurat păpuşa ce-l închipuia pe Avram Iancu), nu pot să nu mă întreb: a fost gafă sau mesaj? Noi sîntem obişnuiţi cu clopotul secuiesc ce este tras din cînd în cînd într-o dungă. Cînd Hans Klemm şi-a pregătit vizita în această parte de Românie suverană ştia foarte bine unde se duce. Spun cei umblaţi prin cancelariile lumii, că diplomatul trebuie să cunoască toate sensibilităţile atunci cînd merge undeva şi se referă la ţara în care este acreditat. Cum ziceam, au fost ploaie de comentarii. Nu le-am luat în seamă pe cele care întorc mănuşa pe dos. Dar nici nu cred că i-a fost pus în faţă un steag, au făcut poza, apoi s-au folosit de fotografie. S-a spus că fără acordul ambasadorului. Şi totuşi Excelenţă, nu vă cred atît de emotiv ca să nu realizaţi împrejurarea în care vă aflaţi. Mulţi comentatori v-au luat apărarea invocînd viclenia gazdelor. Fotografia poate fi înţeleasă în termenii emoţiei. Dar comentariul? Este mult mai scormonitor. Primarul a invocat lipsa de respect a autorităţilor faţă de steagul unui ţinut iluzoriu. Nu am ştiinţă de o discriminare oficială. Ba din contră. Acel steag este interzis. Nu avea ce căuta în mîini oficiale. România este stat naţional unitar. Este o mare prostie să bagi vrajbă între români şi unguri. Oamenii de rînd îşi văd de povara lor. Dar istoria nu o face întotdeauna poporul. De multe ori el doar o urmează. Dacă ambasadorul a vrut să fie politicos cu gazdele din Sfântu Gheorghe mie nu-mi vine a crede că acolo a locuit naivitatea. Am păcătui să nu spunem ce credem. Nu putem fi indiferenţi la ce se întîmplă în jur. Se activează vectori care ne agită. Moscova a dat mîna cu vecinul de la Apus. Unde creşte oameni politici şi chiar partide. Vîntul acesta bate şi peste România. Noi am fost în secolul trecut victimă colaterală la Viena. Putem gîndi, în sinea noastră, că se pot mima jocuri grave. Ştim că Unirea trebuie permanent apărată. Ea nu e veşnică, ni se spune. Ambasadorul a fost pe un teritoriu suveran al României. Drapelul ei este cunoscut. De aceea poza cu acel drapel separatist a atins sensibilitatea. Totuşi, Excelenţă, aţi dat apă la moară extremiştilor. Nu prea vă potriviţi pentru noi. Ştiu că America şi-a arătat faţă de România onestitatea şi prudenţa. A fost gafă sau mesaj? Şi totuşi Excelenţă, nu cred că nu ştiaţi toate acestea. Cum ar trebui să cunoaşteţi Scrisoarea despre Trianon a “Groupe Realites Roumaines” a unei comunităţi româneşti din Franţa. Vom reveni.
