Condamnat la închisoare, identificat şi încarcerat de poliţişti

0
349

Luni, 6 martie, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Biroului Urmăriri au depistat, pe raza municipiului Baia Mare, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Bucureşti, urmărit naţional pentru executarea unei măsuri privative de libertate.
În data de 28 februarie a.c., Judecătoria Cluj-Napoca a emis pe numele lui mandat de executare a pedepsei de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt. Tânărul a fost încarcerat şi depus în penitenciar, unde îşi va executa pedeapsa.

În Sighetu Marmaţiei  – prinşi în flagrant, cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii sigheteni au prins în flagrant doi tineri, din Turda, care încărcau într-un autoturism 2.290 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. Autoturismul a fost ridicat şi întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor.
Luni dimineaţa, în timp ce desfăşurau activităţi pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au observat, pe strada 22 Decembrie 1918, doi tineri, care încărcau într-un autoturism un colet de culoare neagră.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în autovehicul 2.290 pachete cu ţigări, netimbrate în România, de provenienţă ucraineană. Întrucât cei doi tineri, în vârstă de 30 respectiv 31 de ani, domiciliaţi în Turda, nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă, întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

În Vişeu de Sus – furt dintr-o societate comercială

Poliţiştii din Vişeu de Sus au identificat doi tineri, din oraş, bănuiţi că, au pătruns prin efracţie într-o societate comercială şi au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
În data de 23 februarie a.c., poliţiştii din Vişeu de Sus au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt dintr-o societate comercială, situată pe strada 1 Mai. Administratorul a declarat că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobil şi au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice.
Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţişti au dus la identificarea a doi tineri, de 17 şi 19 ani, din oraş, bănuiţi de comiterea faptei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor şi recuperarea prejudiciului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.