Formatorii de opinie

0
418

Libertatea de exprimare şi dreptul la opinie fac parte din regulile democraţiei. Cu decenţă, cetăţenii interesaţi de societatea în care trăiesc au ocazia să-şi exprime liber părerile, fără teama că efectul vorbelor s-ar putea întoarce împotriva lor. Vectorii principali de opinie sînt slujbaşii mass-media, nu degeaba presa este socotită „cîinele de pază al democraţiei”. Prin metode specifice profesiei, rolul jurnaliştilor este să intermedieze comunicarea dintre autorităţi şi societate. Relaţia presei cu factorii decizionali poate fi echilibrată şi obiectivă, partizană şi subiectivă. Deşi opiniile jurnaliştilor trebuie luate în seamă, nu toate exprimă adevărul şi reflectă realitatea. Dacă jurnalistul deţine dovezi concludente că un demnitar a încălcat legea are obligaţia să sesizeze organele abilitate şi misiunea lui se încheie. În ultimii ani, marile bătălii ale formatorilor de opinie se dau în platourile televiziunilor comerciale. Com­batanţii provin din rîndul politicienilor vocali, avocaţilor deveniţi politicieni, sociologilor, cu sondaje de opinie comandate, jurnaliştilor dispuşi să-şi schimbe părerile după cum îi plătesc stăpînii. Cum societatea românească este heterogenă, opiniile falşilor formatori nu duc lipsă de clienţi creduli şi uşor de manipulat. Normal ar fi ca cetăţenii să nu cadă în capcana vorbelor rostite de un formator de opinie care a făcut puşcărie sau parte din structurile de represiune ale statului. Decît să ascult prostiile fostului poliţai Abraham, cu 12.000 lei pensie lunară, devenit mare avocat, mai bine dau crezare spuselor lui Băsescu, că oricum gura păcătosului adevăr grăieşte. Cîtă vreme corupţia la nivel înalt face ravagii, este nevoie de o instituţie care să poarte grija politicienilor corupţi. Bună sau rea, instituţia DNA-ului trebuie să meargă mai departe. Cu toate acestea, la vîrful societăţii sînt şi formatori de opinie imparţiali în m ăsură să transmită societăţii mesaje coerente, argumentate şi credibile. Analistului economic, Ilie Şerbănescu, nimeni nu-i poate reproşa că nu analizează cu obiectivitate problemele societăţii şi nu spune lucrurilor pe nume. Zilele trecute, la un post TV a declarat simplu şi răspicat că în sistemul actual de salarizare şi pensii s-au acumulat atîtea anomalii încît numai o dictatură le-ar putea descîlci şi pune capăt. Prin urmare, pentru mulţi cetăţeni, nostalgia regimului trecut are motive să jubileze. Dacă în general comunicarea autorităţilor cu societatea este defectuoasă, în sens invers lipseşte cu desăvîrşire. Societatea civilă nu este adormită după cum s-ar crede, are reprezentanţi care reacţionează, numai că părerile lor sînt ignorate, se lovesc de rezistenţa, imunitatea şi inerţia autorităţilor. Colaboratorii unor cotidiene (despre ei este vorba), personaje interesate de mersul societăţii, cu profesii şi preocupări diferite de lumea jurnalismului şi politicului, sînt formatorii de opinie care încearcă să analizeze aspecte şi evenimente văzute de la baza societăţii. Cu experienţa acumulată, în zeci de ani, ar putea oferi soluţii pentru rezolvarea unor probleme specifice domeniului lor de activitate. Dacă nu sînt luaţi în seamă, nu e vina lor. În democraţia noastră, opiniile capătă relevanţă şi consistenţă numai cînd sînt produsul gîndirii unui demnitar de rang înalt. Care uneori are sclipiri, mai spune şi lucruri concrete, rostite de alţii cu multă vreme îna­intea lui. Contează mai mult proprietarul vorbelor nu conţinutul lor. Iată un exemplu din educaţie. Ca să lămurească statutul nociv al auxiliarelor, din preuniversitar şi interesele financiare care stau în spatele lor, a fost nevoie să intervină actualul ministru al educaţiei. Este doar una dintre multiplele anomalii ale şcolii sesizate şi comentate ani la rînd, de oameni care cunosc în profunzime problemele sistemului educaţional. În biroul unui parlamentar, cu o problemă de interes public nu am de gînd să mă duc. Discuţia ar dura cel mult două minute şi ar fi pierdere de vreme. Posibilul interlocutor mi-ar spune că problema nu face obiectul comisiei al cărui membru este sau că partidul lui este în opoziţie nu la putere. Aşadar, tăcere, răbdare şi aşteptare. La ora actuală între autorităţile statului şi societate este o ruptură vizibilă la tot pasul şi în toate domeniile care se adînceşte odată cu trecerea timpului. Sînt două lumi paralele ale căror interese au şanse mici de a stabili un punct de întîlnire. Şi totuşi politicienii ar trebui să ia aminte că societatea este trează şi veghează. Consecinţele unor reacţii bruşte pornite din masa ei critică sînt imprevizibile şi nu pot fi anticipate.
prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.