Arestaţi pentru tâlhărie…

0
459

• Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor JIGA ABEL şi JIGA SAMUEL-DANIEL, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în data de 02.09.2017, în jurul orei 15:30, inculpatul Jiga Samuel-Daniel, aflându-se pe o alee din apropierea râului „Săsar”, din Baia Mare, situată între Colegiul Tehnic „Transilvania” şi SC Urbis-SA, i-a pus persoanei vătămate S.V. mâna la gură, pentru a o împiedica să strige după ajutor, în timp ce inculpatul Jiga Abel i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feţei şi i-a sustras din buzunarul stâng al pantalonilor un telefon mobil marca „Samsung” şi un pachet de ţigări, iar în urma agresiunii persoana vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.
• Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, în data de 26.10.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului ERDEI ZOLTAN NICUŞOR, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. La aceeaşi dată a fost luată faţă de acesta măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 26.10.2017, în jurul orei 12. inculpatul Erdei Zoltan Nicuşor, aflându-se la intrarea unui imobil situat pe str. I.L. Caragiale, din municipiul Baia Mare, a smuls un lănţişor din aur de la gâtul persoanei vătămate M.M., după care a fugit de la locul faptei.
În data de 27.10.2017, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.
… şi pentru tentativă de viol
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor CIUC IOAN-DANIEL şi LIBOTEAN FLAVIU-VASILE, în sta­re de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada august-octombrie 2016, inculpaţii Ciuc Ioan-Daniel şi Libotean Flaviu-Vasile au întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale cu persoana vătămată B.R.R., cunoscând că este minoră, în vârstă de 13 ani, prin constrângere fizică şi psihică, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, în timp ce se aflau la locuinţa acestora, situată în Baia Sprie.
Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.